Newsflash
Știri

CNAS: Serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde în țară, cu bilet de trimitere

de Florentina Ionescu - nov. 24 2020
CNAS: Serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde în țară, cu bilet de trimitere

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în baza unui bilet de trimitere, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară.

Recent a fost aprobată o Hotarâre de Guvern conform căreia, începând cu 1 decembrie 2020, asigurații pot beneficia de analize de laborator și investigații medicale paraclinice pe întreg teritoriul României.

varstnic

Acordarea acestor servicii nu mai este condiționată doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relație contractuală cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află în contract și cu medicul care a emis biletul de trimitere.

Astfel, în baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflați în relație contractuală cu oricare dintre casele de asigurări de sănătate, asiguratul poate beneficia de investigații paraclinice la orice furnizor din țară, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.

Birocrația va fi redusă

Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială își au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate și autorizate și cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, vor rămâne în relație contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta.

Va fi redusă astfel birocrația din sistem, prin eliminarea evidențelor distincte și a raportărilor lunare ale serviciilor prestate către cele două case de asigurări cu care aveau încheiate contracte, explică reprezentanții CNAS în comunicat.

„Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraților la investigațiile  paraclinice recomandate de medicii specialiști. Sperăm ca în scurt timp să asigurăm același regim de utilizare și pentru prescripțiile medicale, astfel încât medicamentele prescrise să poată fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul țării. Acest proiect este în curs de finalizare, însă va fi necesară o perioadă de testare pentru a ne asigura că, odată implementat, va funcționa fără sincope”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Fonduri suplimentate

CNAS reamintește că printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără și biletele de trimitere pentru specialitățile paraclinice, iar pentru trimestrul IV al acestui an, fondurile alocate pentru investigații paraclinice au fost suplimentate cu 63,7 milioane lei.

De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice și boli cerebrovasculare, conform HG nr. 820/2020 din 1 octombrie 2020, a fost reglementată decontarea acestor investigații la nivelul valorii realizate.

Investigațiile paraclinice sunt recomandate de către medicul specialist pentru diagnosticarea și monitorizarea unor afecțiuni. Medicul poate decide, după caz, realizarea investigațiilor în regim de urgență sau emiterea unui bilet de trimitere în baza căruia pacientul se va adresa unui furnizor de servicii medicale paraclinice.

Hotărârea de Guvern aprobată azi modifică și completează anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe