Newsflash
ACTUALITATE Știri

Cel mai activ donator de sânge din Sibiu are 46 de ani și a donat de 136 de ori

de Florentina Ionescu - iun. 16 2025
Cel mai activ donator de sânge din Sibiu are 46 de ani și a donat de 136 de ori

Direcția de Sănătate Publică Sibiu a dat publicității informații despre donarea de sânge de pe raza județului menționat. Unul dintre cei mai activi donatori de sânge are 46 de ani.

Sâmbătă, 14 iunie, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, la Centrul de Transfuzii Sibiu a avut loc o amplă campanie de donare. Însă de sânge este nevoie constant, au amintit reprezentanții DSP Sibiu. 

„Gestionarea sângelui este o problemă delicată, dependentă de consumul zilnic al spitalelor arondate și care, se ajustează zilnic. Tocmai de aceea pentru a putea controla cât de cât acest stoc, la Centrul de Transfuzii Sibiu, donarea se face pe bază de programare prin cele două platforme, «Donorium» și «BlooDoChallenge»”, a explicat directorarea Centrului de Transfuzii Sibiu, Livia Mareș, într-o postare de pe pagina de Facebook a DSP Sibiu. 

La Sibiu,  în cursul anului 2024 au donat sânge peste 8.000 de persoane. În evidențele Centrului de Transfuzii Sibiu sunt în total mai bine de 40.000 de sibieni înregistrați ca donatori de sânge. 

„Unii dintre ei donează periodic, alții o fac poate mai rar însă cu toții merită respectul nostru. Gestul lor aduce întotdeauna speranță!” 

Donator voluntar încă din anul 1999 

Totodară, DSP Sibiu a anunțat că cel mai activ donator sibian este Petru Fehervari. Bărbatul în vârstă de 46 de ani este donator voluntar al centrului sibian încă din anul 1999. De atunci și până azi el a donat de 136 de ori (sânge integral, trombocite, etc.). 

Sibianul spune că se simte împlinit sufletește atunci când știe că poate fi de ajutor. Ca o simplă idee, în cazul unei donări standard, 136 de recoltări se traduc prin 54,4 litri de sânge donat.

„Am zis să fac un bine, să salvez vieți, pentru asta am ales să donez. Multă lume are nevoie de sânge, de globule, de afereză, de toate. Știu cât de important e să fie sânge disponibil atunci cand e nevoie. Am donat mereu, m-au sunat și de acasă când a fost nevoie. Mă simt împlinit, simt că e important să ajut. Nu am fost niciodată în calitate de beneficiar de transfuzie dar am avut nevoie pentru tata si pentru o verișoară. Sper să doneze cât mai multă lume pentru că implicarea face diferența”, a declarat cel mai activ donator al Centrului de Transfuzii Sibiu, Petru Fehervari (foto).

Cantitatea de sânge recoltat de la un singur donator variază între 200 (pentru trombocite prin afereză) și 400 de mililitri (donare standard). Cu ajutorul unei pungi de sânge însă pot fi salvate până la trei vieți. Tocmai de aceea Direcția de Sănătate Publică Sibiu încurajează donarea de sânge, iar pe de altă parte le mulțumește tuturor donatorilor. 

„O mulțumire specială o datorăm domnului Petru Fehervari, cel mai activ donator al județului nostru, un om cu o inimă mare, care alături de personalul medical, a salvat sute de vieți. El este astăzi, alături de ceilalți donatori, eroul nostru și îi mulțumim că ne învață cum să fim oameni mai buni. Vă suntem recunoscatori, domnule Petru Fehervari, vă suntem recunoscători dragi donatori! Mulțumim pentru gestul dumneavoastră! Și nu uitați, sângele donat salvează vieți, donatorii salvează vieți!”, a declarat directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Horațiu Cojocaru. 

Pe lângă beneficiile pentru sănătate pe care le oferă donarea de sânge, donatorii beneficiază și de sprijin material. Acestora li se acordă carduri de bonuri în valoare de 280 de lei pentru fiecare donare. Acestea pot fi folosite ulterior pentru achiziția de alimente. 


Notă autor:

Sursa foto: https://www.facebook.com/dspsibiu/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe