Newsflash
ACTUALITATE Știri

60 de persoane, angajați ai Primăriei Capitalei și bucureșteni, au donat sânge în cadrul unei acțiuni

de Florentina Ionescu - iul. 22 2025
60 de persoane, angajați ai Primăriei Capitalei și bucureșteni, au donat sânge în cadrul unei acțiuni

Pe 21 iulie a avut loc o acțiune de donare de sânge la Primăria Capitalei. Astfel, 60 de personae au participat la acțiunea de ieri, organizată împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București.

În total, 60 de persoane (angajați ai Primăriei Capitalei și bucureșteni) au donat sânge ieri, în cadrul unei sesiuni organizate de Primăria Municipiului București (PMB), în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină București. Evenimentul a avut loc la sediul Primăriei Municipiului București.

„Le mulțumesc tuturor celor care au donat astăzi. Gestul lor face diferența – donarea de sânge salvează vieți, concret și direct. Ne gândim la o hotărâre de Consiliu General care să permită primăriilor de sector să acorde reduceri la impozitul pe imobil donatorilor recurenți. Unele dintre motivele pentru care oamenii donează rar sau deloc sunt lipsa de predictibilitate și distanța mare față de centrele de donare. Modul în care organizăm aceste sesiuni răspunde acestor nevoi: știm cât durează, știm când intrăm și când ieșim, și se desfășoară în proximitatea biroului sau a domiciliului. Ne dorim ca, în viitor, astfel de acțiuni să fie organizate în fiecare cartier”, a declarat Lucian Judele, Administratorul Public al Capitalei.

Elena Lucia Grijac, Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, a subliniat amploarea și continuitatea nevoii de sânge în Capitală: 

„Nevoia de sânge este foarte mare în București. Capitala are cele mai mari centre de transplant - de organe, de celule stem, avem un număr crescut de spitale de urgenţă, unde sunt tratate unele dintre cele mai complexe cazuri din ţară. Așadar, nevoia de sânge este cea mai mare din întreaga ţară. Din fericire, noi colaborăm cu colegii din toate centrele de transfuzie din țară, astfel încât reușim să asigurăm necesarul de componente sanguine în Bucureşti”.

Donarea de sânge este un gest simplu, dar vital, care salvează vieți și aduce speranță celor aflați în nevoie, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a PMB. 

Primăria Municipiului București și Centrul de Transfuzie Sanguină încurajează bucureștenii să doneze sânge regulat. Poate dona orice persoană sănătoasă, cu vârsta între 18 și 65 de ani, care nu are afecțiuni cronice sau boli transmisibile.


Notă autor:

Sursa foto: https://www.facebook.com/PMBucuresti/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe