Newsflash
Internaționale

Ce simptome apar în sindromul neurologic de care suferă Celine Dion

de Florentina Ionescu - dec. 12 2022
Ce simptome apar în sindromul neurologic de care suferă Celine Dion

Cântăreața Celine Dion a dezvăluit recent că suferă de un sindrom neurologic rar.

Artista este nevoită să anuleze mai multe turnee din Europa. Motivul? Aceasta a fost diagnosticată recent cu o boală neurologică rară, care nu îi mai permite să cânte la fel cum o făcea înainte, a anunțat artista, potrivit CNN.com

celine dion anunt

Superstarul suferă de „sindromul persoanei înțepenite” sau „stiff-person syndrome”, care afectează o persoană la un milion, a declarat Celine Dion, în vârstă de 54 de ani, într-o postare video emoționantă, zilele trecute, pe contul său oficial de Instagram.

„Deși încă învățăm multe despre această condiție medicală rară, acum știm că aceasta cauzează toate spasmele pe care le-am avut. Din păcate, aceste spasme îmi afectează fiecare aspect al vieții mele de zi cu zi, uneori cauzându-mi dificultăți atunci când merg și nu îmi permit să îmi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum eram obișnuită să o fac”, a mărturisit cântăreața în filmulețul de pe Instagram.

Sindromul persoanei rigide sau înțepenite este, potrivit National Institute of Neurological Disorders and Stroke, un sindrom rar, progresiv, care afectează sistemul nervos, în special creierul și măduva spinării. Sursa menționată precizează că simptomele pot include: rigiditate musculară extremă, rigiditate și spasme dureroase în zona trunchiului și a membrelor, afectarea severă a mobilității persoanei. Spasmele acestea pot genera o forță suficient de mare pentru a fractura oasele. Tratamentele specifice pot ameliora simptomele acestui sindrom, dar nu îl vor vindeca. 

Cântăreața Celine Dion a mai spus că are o echipă extraordinară de profesioniști din domeniul medical care o ajută. În prezent, ea lucrează din greu cu terapeutul ei, un specialist în medicină sportivă, în fiecare zi, pentru a-și întări musculatura spatelui și pentru a-și redobândi capacitatea de a performa din nou pe scenă, dar a recunoscut că se luptă de ceva timp cu boala.

„Stiff-person syndrome”, sindrom numit uneori și SPS sau sindromul Moersch-Woltman este o tulburare pe care experții încă încearcă să o înțeleagă, deși cercetările indică faptul că boala are o componentă autoimună. Este frecvent asociată cu alte boli autoimune, cum ar fi diabetul de tip 1, tiroidita, vitiligo și anemia pernicioasă, arată health.com.

Se estimează că mai puțin de 5.000 de persoane din SUA suferă de sindromul persoanei rigide, iar simptomele apar de regulă la vârsta adultă, în perioada 19-65 de ani. Femeile ar putea fi afectate mult mai mult decât bărbații, potrivit acestui site, sindromul Moersch-Woltman afectând de două ori mai multe femei decât bărbați.

Pentru că sindromul persoanei rigide afectează sistemul nervos, în special părți din creier și din măduva spinării care reglează mișcările. Drept rezultat, mușchii pacienților se contractă și devin neobișnuit de rigizi, uneori rigiditatea fiind atât de severă încât spasmele musculare pot fractura oasele acestor oameni.

Alte simptome ale sindromului Moersch-Woltman pot include: anxietate, hiperhidroză, dificultate la mers, rigiditate și hipotiroidism. Persoanele care suferă de acest sindrom pot fi extrem de sensibile la sunete sau la atingere.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Céline Dion (@celinedion)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe