Newsflash
Știri

Campanie naţională de informare şi conştientizare privind vaccinarea

de L. Budin - aug. 3 2023
Campanie naţională de informare şi conştientizare privind vaccinarea

Campania Ministerului Sănătății constă în promovarea a câte cinci spoturi audio şi video, adaptate principalelor categorii de public.

Ministerul Sănătăţii desfăşoară o campanie naţională de informare şi conştientizare despre importanţa vaccinării, sub sloganul „Ştiu, nu doar sper că o să fiu bine! Mă vaccinez!”.

Campania constă în promovarea a câte cinci spoturi audio şi video, adaptate principalelor categorii de public: cel general, bebeluşi, copii şi adolescenţi, vârsta a III-a, persoanele aflate în grupe de risc. Se va desfăşura în următoarele trei luni, se arată într-un comunicat al ministerului, preluat de Agerpres.

Obiectivul este creşterea interesului publicului pentru această măsură esenţială de sănătate publică. Informaţii privind vaccinarea pot fi accesate pe site-ul www.provaccin.ro, aflat în proprietatea şi administrat de Ministerul Sănătăţii.

Trebuie să recunoaştem faptul că în perioada pandemiei COVID-19 a scăzut încrederea în vaccinare. Acum, prin această campanie de informare şi conştientizare, dar şi prin altele care vor urma, Ministerul Sănătăţii îşi exercită rolul său esenţial, de a încuraja vaccinarea populaţiei, considerând însă că aceasta nu este o acţiune obligatorie, ci puternic recomandată pentru cetăţeni, iar decizia individuală trebuie luată în mod informat, pe baza datelor ştiinţifice. Acest lucru îl face actuala campanie, care-i îndeamnă pe cetăţeni să se informeze asupra beneficiilor vaccinării pentru sănătatea lor şi a celor dragi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Obiectivul general al Ministerului Sănătăţii, cuprins şi în cadrul Strategiei Naţionale de Vaccinare 2023-2030, document aflat în curs de aprobare, îl reprezintă „asigurarea accesului echitabil la servicii de vaccinare sigure şi eficace, care să contribuie la o stare de sănătate mai bună a populaţiei, astfel încât oricine, oricând şi la orice vârstă să beneficieze de vaccinuri în folosul propriei sănătăţi şi a stării sale de bine”.

Campania de informare şi conştientizare este realizată în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi introducerea de sisteme şi standarde în Ministerul Sănătăţii ce optimizează procesele decizionale privind activitatea de vaccinare în România – ROVAC”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020. Bugetul total al proiectului este de 21.915.927,05 lei cu TVA. 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe