În pragul Galei şi la împlinirea a 22 de ani de apariţie neîntreruptă, „Viaţa medicală“ primeşte urările preşedinţilor Colegiului Medicilor din România şi, respectiv, Colegiului Medicilor Dentişti din România, partenerii săi tradiţionali. (...)

  

   Anul trecut, aproape 2.800 de medici au solicitat Colegiului Medicilor din România certificate profesionale curente pentru a putea să lucreze în străinătate. Numărul acestora este dublu faţă de anul 2009. Lor li se adaugă absolvenţii de medicină care nu au susţinut examenul de rezidenţiat şi nu sunt prinşi în nicio statistică, pentru că pleacă direct la specializare în străinătate. (...)

 

   Sfârşitul de an ne oferă întotdeauna prilejul de a face un bilanţ cu bune şi rele, cu realizări, împliniri şi insuccese. Pentru sistemul de sănătate din România, un astfel de bilanţ ar aduce în prim-plan subfinanţarea care, deşi cronică, an de an îmbracă un aspect acut decompensator şi, odată cu aceasta, verigile înlănţuite ale lipsurilor din spitale, ale condiţiilor deficitare de practicare a profesiei şi respectiv de acordare a îngrijirilor de sănătate, ale veniturilor personalului medical diminuate dramatic şi ale unui exod al medicilor spre toate colţurile lumii, în speranţa unui trai decent şi a unei împliniri profesionale, potrivit competenţelor dobândite în ani de studii. Toate acestea s-au petrecut şi se petrec pe fondul unei imagini construite de către decidenţi, potrivit căreia corpul medical ar fi slab pregătit, dornic de îmbogăţire peste noapte pe seama statului şi a pacienţilor, consumator de resurse costisitoare fără justificare, imagini care, zi de zi, au alimentat acuzaţii de malpraxis tocmai de către cei cărora li s-a semnalat în permanenţă că problema principală este cea a sistemului bolnav. (...)

  

   Nu ştiu dacă s-a remarcat, dar în discursurile politicienilor noştri apar, în mod frecvent, două cuvinte: răspundere şi responsabilitate. Răspundere pentru gestionarea ţării şi responsabilitate pentru generaţiile viitoare. O spun cu o asemenea convingere, încât unii ar putea chiar să şi creadă, fără să vadă care este realitatea din spatele acestor vorbe. (...)