În timpul epidemiei de COVID-19, pe care încă o trăim, voci critice au revelat pericolul realizării unei distopii politico-medicale, al instaurării unui regim tehnocratic totalitar, a cărui deviză este „Totul pentru sănătate”. Câteva nuanţe sunt necesare.
Doctor și bolnav – a avut prima hemoptizie la 24 de ani –, Cehov a întreținut o bogată corespondență pătrunsă de medicină, care ne poate ajuta să avem o idee despre cum se vedea viața prin ochelarii de medic și de suferind cronic ai scriitorului.
„Viața e scurtă, meșteșugul cere timp, prilejul e fugitiv, experiența e înșelătoare, iar judecata – dificilă.” Acesta este începutul „Aforismelor” lui Hipocrate, a cărui operă a exercitat asupra gândirii medicale, timp de peste 2000 de ani, o influență comparabilă celei pe care Aristotel a avut-o asupra filozofiei.
În secolul lui Pericle, un nume răspândit în Grecia era și cel al lui Hipocrate, numit și „din Kos”.
Doctor și bolnav – a avut prima hemoptizie la 24 de ani –, Cehov a întreţinut o bogată corespondenţă pătrunsă de medicină, care ne poate ajuta să ne formăm o idee despre cum se vedea viaţa prin ochelarii de medic și de suferind cronic ai scriitorului.
Scriitor, doctor și pacient, Cehov nu a încetat să practice medicina decât atunci când tuberculoza de care suferea nu i-a mai dat pace.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe