ASSMB a organizat, marți și miercuri (25-26 februarie), cursuri de prim ajutor pentru peste 60 de medici din cadrul Secției Clinice V de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”.
Cu sprijinul doctorului Alin Popa, directorul Direcției de Medicină Școlară, medic primar medicină de urgență, formator, participanții au învățat tehnici esențiale pentru intervenții rapide în situații critice, se arată pe pagina oficială a Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).
Cursurile au fost structurate în două module: teoretic și practic. După sesiunea teoretică, medicii de la Spitalul Obregia au avut ocazia să exerseze pe manechine, tehnici de resuscitare cardio-pulmonară, poziția laterală de siguranță, metode de dezobstrucție ale căilor respiratorii superioare, ventilația pe mască și balon, defibrilarea automată externă, medicația utilizată, și alte urgențe medicale, atât la adult cât și la copil, esențiale în acordarea primului ajutor. Pe parcursul celor două sesiuni, medicii au fost extrem de receptivi, dând dovadă de atenție și implicare.
„Acest tip de instruire interactivă nu doar că îmbunătățește reacția medicală în situații de urgență, dar crește și încrederea personalului medical în aplicarea corectă a măsurilor de salvare. Astfel de cursuri sunt extrem de valoroase, deoarece pregătirea continuă și experiența practică sunt cheia unei intervenții eficiente și sigure. Prin participarea activă la aceste sesiuni, medicii își consolidează cunoștințele și contribuie direct la îmbunătățirea calității îngrijirii pacienților”, a declarant dr. Alin Popa, medic primar de urgență, director la Direcția de Medicină Şcolară a ASSMB.
„Cursurile de prim ajutor sunt esențiale pentru orice profesionist din domeniul medical, iar pentru medicii și rezidenții din Secția de Psihiatrie Pediatrică, aceste abilități pot face diferența în momente critice. Pregătirea continuă ne permite să intervenim rapid și eficient, oferind pacienților noștri nu doar îngrijire specializată, ci și siguranță maximă”, a spus dr. Florina Rad, Șef Secție Psihiatrie Pediatrică, la Spitalul de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia.
Sursa foto: https://www.facebook.com/administratiaspitalelor
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe