Serviciul de Telecomunicații Speciale a adăugat noi traduceri în aplicația Apel 112, iar în prezent poate fi folosită atât în limba română, cât și în limbile engleză, franceză, germană, maghiară și ucraineană.
Pentru a beneficia de noile funcționalități este necesară actualizarea aplicației la ultima versiune, din magazinele Google Play sau App Store, transmit reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
De asemenea, în urma demersurilor întreprinse de STS pe lângă operatorii de telefonie mobilă, în mesajul privind serviciul de roaming pe care cetățenii îl primesc odată cu intrarea pe teritoriul României, a fost introdusă și informația referitoare la posibilitatea folosirii, în caz de urgență, a aplicației mobile Apel 112 în cele 6 limbi.
Citește și: Anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de la introducerea numărului 112
„Actualizările vin în sprijinul persoanelor care nu sunt vorbitoare de limba română și se află într-o situație de urgență, oferindu-le, astfel, un meniu intuitiv, ușor de folosit într-o limbă pe care o cunosc. Odată cu setarea altei limbi decât cea predefinită la instalare, respectiv limba în care este setat telefonul, meniul și informațiile de localizare sunt afișate conform opțiunii alese”, transmite STS.
Pentru selectarea uneia din cele 6 limbi, sunt necesari următorii pași:
Aplicația Apel 112 permite transmiterea către sistemul informatic al Serviciului de urgență 112 a informațiilor de localizare în format AML (Advanced Mobile Location) ale dispozitivului de pe care este inițiat apelul de urgență.
Aplicația folosește conexiunea de date (internet) și serviciul de localizare ale telefonului mobil (GPS), doar pe timpul apelului de urgență.
Totodată, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 preiau și procesează apelurile cetățenilor în mai multe limbi de circulație internațională și în limbile minorităților naționale.
Până în prezent, aplicația Apel 112 care poate salva viața într-o situație critică a fost descărcată de peste 600.000 de ori. Aceasta poate fi descărcată gratuit pe orice telefon inteligent, din magazinele de aplicații.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe