Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Aliatul persoanelor care au nevoie de repaus vocal

de Florentina Ionescu - mar. 10 2023
Aliatul persoanelor care au nevoie de repaus vocal

Cercetătorii de la Universitatea Northwestern din SUA au dezvoltat primul dispozitiv inteligent portabil pentru monitorizarea continuă a modului în care oamenii își folosesc vocea.

Aparatul de dimensiuni reduse îi alertează pe cei care îl poartă în situaţia utilizării excesive a corzilor vocale. Dispozitivul, primul de acest gen, funcţionează pe bază de baterii și – poate cel mai important lucru de menţionat – este însoţit de algoritmi speciali.

repaus vocal aparat2

Acești algoritmi pot fi o adevărată schimbare de paradigmă pentru persoanele care se bazează pe voce pentru a comunica în mod eficient: cântăreţi, profesori, politicieni, operatori de call-center, antrenori etc. În plus, aparatul ar putea să-i ajute pe medici să monitorizeze de la distanţă și în mod continuu pacienţi cu tulburări ale vocii pe durata tratamentului lor.

Acest sistem a fost dezvoltat de o echipă interdisciplinară din care fac parte oameni de știinţă, ingineri din domeniul biomedicinei, interpreţi de operă și logopezi.

Monitorizare în timp real

Din ce este alcătuit, mai exact, aparatul? Dispozitivul este moale, flexibil, de dimensiunea unui timbru. El se lipește foarte simplu în zona superioară a pieptului, cât mai aproape de baza gâtului, pentru a simţi vibraţiile subtile asociate vorbitului și cântatului. Din acest punct, datele obţinute de aparat sunt transmise instantaneu, via Bluetooth, către telefonul sau tableta utilizatorului.

În acest fel, persoana care poartă dispozitivul își poate monitoriza activităţile corzilor vocale în timp real, pe parcursul zilei, și poate măsura utilizarea totală a vocii. Graţie unor algoritmi de învăţare special concepuţi, aparatul face diferenţa între vorbire și cântat, permiţându-le, de exemplu, cântăreţilor profesioniști să își monitorizeze separat fiecare activitate.

Datorită unei aplicaţii, utilizatorii își pot seta praguri vocale personalizate. Când sunt aproape de atingerea unui anumit prag în ceea ce privește folosirea corzilor vocale, telefonul inteligent, ceasul inteligent ori un alt dispozitiv legat la aplicaţie oferă un feedback haptic în timp real, sub forma unei alerte. Apoi își pot odihni vocea, prevenind folosirea ei în exces.

 

 


Notă autor:

https://medicalxpress.com/news/2023-02-wearable-device-vocal-fatigue-voice.html

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe