S-a
întâmplat în unii ani ca sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou să nu mă găsească
acasă, ci, ca turist, la Londra, Viena sau Moscova. Nu aş putea spune că era
diferenţă între Trafalgar Square, Stephansplatz şi Krasnaia Plosciadi („Piaţa
Roşie“). Ca la indigo, aglomeraţie, chiote, muzică şi dans, îmbrânceli,
artificii, şampanie şi tării, pupături. Sunt similitudini şi de Crăciun – mese
întinse, colinde, vizite la rude şi prieteni, cadouri. Bineînţeles că se păstrează
credinţe şi obiceiuri vechi proprii fiecărui popor şi ţinut. În ceţoasa ţară a
lui sir Christmas, „agreată“ de fantome, sunt destule tradiţii legate de
acestea. Pe de altă parte, am asistat la o superstiţie a insularilor – sărutul
tinerei perechi de îndrăgostiţi sub vâscul atârnat deasupra uşii, în ultima zi
de Crăciun, care va duce neapărat la căsătorie. În Rusia, viitorul este prezis
altfel – după cum cărbunii arşi puşi în apă formează conturul unor forme
interpretate.
În
ceea ce priveşte corespondenţa adusă lui Moş Crăciun, mi-a fost dat să admir,
la Roma, secretariatul acestuia de pe bulevardul Europa, cu firma „Babbo Natale“,
cum îi zic italienii, ce răspunde conştiincios la sutele de scrisori adresate
zilnic Moşului. Pentru a ajunge, însă, la Moş Crăciun acasă, în Laponia
finlandeză, a trebuit să ajung mai întâi la Helsinki, de unde se ia avionul
spre Korvatunturi, oraşul lui de domiciliu. Helsinki este o capitală tihnită,
pusă pe treabă. Cum se explică, printre altele, progresul economic, cultural şi
ştiinţific al Finlandei? În secolul XVII, a fost emisă o lege care interzicea căsătoria
analfabeţilor. În anul 1640, Per Brahe a întemeiat Universitatea din Turku.
Primul ziar a apărut în 1771. Până la plecarea avionului mai am timp să fac o
plimbare prin oraşul vechi de peste 450 de ani. Sunt perimetre, cum este Piaţa
Senatului, dominată de Universitate şi de Biblioteca Universitară, care par
aidoma Petersburgului. Nu-i de mirare, deoarece Finlanda a făcut parte din
Rusia, cu statut de mare ducat autonom, din 1809 până în 1917, când şi-a
dobândit independenţa. Sunt şi construcţii admirabile moderne, precum Palatul
Cultural „Finlandia“, Temppeliaukion kirkko – biserica săpată în stâncă,
sculptura „Orga“ dedicată compozitorului naţional Jean Sibelius etc.
Finlandezii au convingerea că singurul Moş Crăciun
autentic provine din Laponia lor. Korvatunturi este o mică localitate din nordul
ţării, are doar câteva străzi, ger straşnic şi multă zăpadă, presărată cu sănii
trase de reni sau câini Husky. Localnicii câştigă în mare parte din turism.
Laponii care trăiesc în nord sunt de religie ortodoxă, iar în răsărit sunt
luterani. Ca şi Babbo Natale de la Roma, Joulupukki (Moş Crăciun lapon) primeşte
multă corespondenţă. Îi scriu copiii care îşi exprimă dorinţele, adulţii –
despre necazurile austerităţii, vârstnicii – din obişnuinţă sau din plăcerea de
a face schimb de scrisori. Misivele vin din toate colţurile lumii şi capătă un
răspuns. În localitatea vecină, Rovaniemi, funcţionează un atelier care confecţionează
şi ambalează cadourile. Citesc aici, pe un panou, deviza statului: „Laponului
trebuie să i se dea şi nu trebuie să i se ia“. Logic, dacă te gândeşti că Moş
Crăciun împarte daruri din traista lui pe întregul mapamond.
Mă
întorc la Helsinki cu renul Rudolf din pluş în taşcă. În aşteptarea avionului,
un vecin de fotoliu îmi şopteşte că la construcţia aeroportului au contribuit
contravenienţii la legea prohibiţiei alcoolului, condamnaţi la o săptămână de
muncă în folosul comunităţii.
Dacă
la început îl căinam pe Moş Crăciun, că şi-a ales reşedinţa într-o zonă atât de
friguroasă, până la urmă l-am invidiat că o are alături pe frumoasa Crăiasă a Zăpezilor,
născută şi ea prin partea locului.