Newsflash
Știri

Abonament medical care îți arată cât ai economisit

de Dorina Novac - oct. 21 2022
Abonament medical care îți arată cât ai economisit

România se află pe ultimul loc în UE în ceea ce privește cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor, potrivit ultimelor studii Eurostat.

Ponderea cheltuielilor cu produsele agroalimentare şi produsele nealcoolice sunt în topul cheltuielilor unei gospodării, în timp ce ponderea cheltuielilor asociate sănătății sunt pe ultimul loc.

abonament medical

Pentru a încuraja românii să meargă la medic și să aibă grijă de sănătatea lor, Rețeaua de sănătate Regina Maria lansează noua secțiune „Abonamentele mele”, care oferă abonaților posibilitatea să vadă sumele economisite în baza abonamentului medical activ, cu detalii despre valoarea serviciilor pe care le-au consumat, precum și toate categoriile de servicii la care au acces.

Rețeaua de sănătate continuă demersurile de îmbunătățire a experienței pacienților, transparentizând suma economisită pe baza abonamentului medical, precum și categoriile de servicii la care abonații au acces, de la locații, medici și până la specialități.

Citește și: Policlinică multidisciplinară deschisă în orașul Sibiu

Astfel, abonații regăsesc în noua secțiune „Abonamentele mele” toate informațiile cu privire la serviciile incluse în abonament, gratuit sau cu discount, precum și pe cele neacoperite de abonament.

De asemenea, abonații pot vizualiza în timp real locațiile, specialitățile și medicii la care au acces în baza abonamentului, gratuit sau cu discount, având totodată posibilitatea de a se programa singuri la medic, direct din aplicația de mobil.

Secțiunea „Abonamentele mele” este disponibilă atât pe desktop, cât și în aplicația de mobil, care poate fi descărcată din App Store, Play Store și App Gallery.

„Studiile arată că românii alocă, în medie, 1.310 euro pe an pentru sănătate, pe cap de locuitor, față de 3.523 de euro, media țărilor UE. Mai mult decât atât, urmează un an în care fiecare dintre noi se va uita tot mai atent la sumele cheltuite și la cele economisite. Așa cum ne-a învățat și pandemia, sănătatea nu poate fi pusă pe pauză, de aceea e important să venim în sprijinul pacienților noștri și să fim mereu conectați la realitatea curentă. Pe lângă un serviciu medical de cea mai înaltă calitate, rolul nostru este și de a le pune la dispoziție toate instrumentele necesare pentru control deplin asupra stării lor de sănătate”, a precizat Andreea Minuță, director executiv divizia abonamente Regina Maria.

Această facilitate digitală își propune să susțină în continuare mersul preventiv la medic și efectuarea controalelor anuale, pentru a descoperi din timp eventuale probleme medicale.

În funcție de abonament, un abonat are în medie acces la peste 95% din locațiile Regina Maria, 80% din medici, cât și 90% dintre specialități.

„Abonatul poate vedea pentru el sau pentru conturile asociate – copii sau alți membri de familie –, suma totală pe care a economisit-o de la activarea abonamentului, adică valoarea serviciilor medicale de care a beneficiat în trecut si care au fost acoperite de abonamentul său. De asemenea, în aceeași secțiune, poate fi vizualizat istoricul serviciilor accesate și chiar compara evoluția stării de sănătate, pe baza rezultatelor analizelor efectuate în perioade diferite. La fel de important este că un pacient – fie el abonat sau neabonat – , poate accesa serviciile noastre printr-un flux complet digitalizat: de la programarea din aplicație sau de pe laptop, până la consultație în Clinica Virtuală, istoric medical din ultimii aproape 10 ani disponibil online în dosarul medical electronic, până la plata serviciilor”, a adăugat Greta Redeleanu, director de marketing.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe