În
căutările mele de a înțelege cum își trăiesc oamenii provocările legate de
sănătate, am fost purtat către o întâlnire între oameni care suferă de boala
Parkinson și cei care îi îngrijesc. Nu am să povestesc despre întâlnirea în
sine. Scriu, în schimb, despre o întâmplare de acolo relatată de Maria Szerac,
o persoană care este alături de acești suferinzi de câțiva ani buni.
La
finalul întâlnirii, pacienții au fost invitați să completeze un chestionar
referitor la modul cum se descurcă sau sunt ajutați să facă față greutăților
ridicate de boală. Din rațiuni lesne de înțeles, organizatorii îi ajutau să
înțeleagă mai bine chestionarul și să îl completeze. Maria tocmai își oferise
ajutorul unei doamne înconjurate de câțiva oameni cu care împărțea aceeași
suferință. Tocmai se cunoscuseră și își împărtășiseră câteva dintre greutăți.
Chestionarul cerea să acorde o notă între 1 și 7, în funcție de relevanța
pentru persoana chestionată.
O
întrebare suna așa: există o persoană cu care să vorbiți deschis despre toate
dificultățile pe care le întâmpinați? (1 – nu; 7 – da). Inițial, doamna se
gândise să spună că nu, dar apoi și-a amintit: „O am pe vecina de apartament,
cu ea stau de vorbă mai tot timpul: dați nota șapte”. Următoarea întrebare suna
așa: există o persoană care simțiți că vă iubește necondiționat? Doamna a
ezitat și a răspuns inițial că nu. Unul dintre colegii întru suferință i-a amintit
că, anterior, îl menționase pe nepoțelul ei; atunci ea a spus: „A, da, el are
doar 10 ani, dar, sigur, mă iubește necondiționat. Vă rog să notați șapte. Sunt
norocoasă că îl am pe el, multă lume nu are atâta noroc”.
Sfârșitul
de an este un moment al bilanțurilor pe cât e și un moment al aspirațiilor
pentru mai bine și pentru mai mult. Este un moment legitim și necesar. Cu toate
acestea, felul în care ne raportăm la el ne modelează viitorul, cine vom deveni
și cum suntem înțeleși de cei dragi din jurul nostru. Doresc tuturor să pună a
fi, a deveni mai presus de a deține. Doresc ca tot mai mulți să înțeleagă că
fericirea are de-a face mult mai mult cu semenii din jur decât cu obiectele din
jur și să se pregătească activ pentru asta. Zidurile și geamurile din jurul
nostru, materiale sau imaginare, ne pot da senzația de siguranță și de
împlinire, dar, în același timp, ne dau mesaje de singurătate și nefericire.
Sunt senzații contradictorii, dar stă în puterea fiecăruia să aleagă ce-i va
defini viitorul.
Fericirea
este o stare, cel mai adesea de moment. Vă invit ca, atunci când simțiți ceva
care aduce a fericire, să vă uitați în jur și să vedeți locul de unde aceasta
izvorăște. Este foarte probabil ca acest loc să aibă puls. Apoi, investiți și
protejați-vă aceste izvoare. Căutați și altele pe măsura lor. Vă doresc să vă
înmulțiți astfel clipele de fericire și, mai mult, să găsiți inspirația să
deveniți la rândul vostru astfel de izvoare de fericire pentru cât de mulți
oameni puteți. Pentru că vor veni momente în care mai toate par să ne fugă din
cale, iar atunci o vecină sau un copil pot deveni singura pavăză împotriva
vântului care pare hotărât să ne stingă flacăra.
Să
aveți un an frumos, să fiți sănătoși și fericiți și să reușiți să-i ajutați pe
cât mai mulți să trăiască sănătoși și fericiți. Sărbători frumoase și la mulți
ani!
