Cu
ocazia împlinirii vârstei de 84 de ani a baritonului Dan Iordăchescu, foaierul
Operei Naţionale Bucureşti a găzduit, la 2 iunie a.c., un recital susţinut de
fiicele acestuia: soprana Irina Iordăchescu şi mezzosoprana Cristina Iordăchescu-Iordache,
alături de doi baritoni invitaţi. Programul şi-a propus să puncteze câteva
aspecte definitorii ale repertoriului abordat de-a lungul deceniilor de către
maestru. De la lied la operă şi canţonetă au fost selectate pagini pe care Dan
Iordăchescu le-a cântat în ţară şi în străinătate.
În
deschiderea evenimentului, Costin Popa a reliefat anvergura carierei artistului
omagiat, calitatea aparte a vocii sale şi forţa expresivă, amintind de premiile
obţinute, de partenerii celebri cu care a împărţit scena şi de scenele cunoscute
pe care a urcat. Apoi, publicul numeros s-a bucurat de partituri variate, cele
două surori fiind, pe rând, acompaniate de excelenta pianistă Liana Mareş, a cărei
prezenţă nu a fost doar discretă şi eficientă, ci şi de o supleţe remarcabilă.
Cu
glasul său cald, din păcate rar ascultat în public, Cristina Iordăchescu a
interpretat piese din epoci şi stiluri diferite, cu precădere din literatura
franceză. A redat cu eleganţă şi frazare rafinată o miniatură de secol XV,
„Chanson triste“ de Henri Duparc, o secvenţă din „Romeo şi Julieta“ de Hector
Berlioz, arii din „Samson şi Dalila“ de Camille Saint-Saëns sau „Carmen“ de
Georges Bizet, dar şi „Pecche“ de Gaetano Enrico Pennino. Împreună cu Odin
Ciocea, soprana a cântat şi celebrul
duet din „Nunta lui Figaro“ de Mozart, prilej cu care am remarcat emoţiile din
vocea plăcută a tânărului solist.
Spre
deosebire de sora sa, Irina Iordăchescu este omniprezentă pe scena bucureşteană
şi nu numai. De această dată, a optat pentru liedul „Languir me fais“ de Enescu, arii din „Nunta lui Figaro“ de Mozart
(Contesa), „Gianni Schicchi“ şi „Turandot“ de Puccini (Liu), „La Wally“ de
Alfredo Catalani. Colegul său de la Opera Naţională, Iordache Basalic a susţinut-o
în interpretarea întregii scene Violeta-Germont din „Traviata“ de Giuseppe
Verdi. Momentul a convins, încă o dată, că maniera interpretativă a Irinei Iordăchescu,
diferită de a surorii sale, are patetismul şi teatralitatea personajului de
operă, moştenirea paternă în acest sens fiind evidentă. Cei prezenţi au rememorat
fără doar şi poate spectacole în care Dan Iordăchescu se remarca tocmai prin
sublinierea apăsată a sensurilor cuprinse în cuvânt şi în conţinutul ideatic al
lucrării. Vocea sopranei a răsunat la fel de încărcată ca de obicei, poate mai
acoperită ca emisie în registrul mediu, dar nu şi în acutul penetrant, implicând vizibil şi latura emoţională în
întruparea eroinelor.
Finalul
a adus „Barcarola“ din opera „Povestirile lui Hoffmann“ de Jacques Offenbach, în
care glasurile celor două soliste s-au completat firesc, nu doar pentru că
timbral au date comune, ci şi pentru că ambele au ştiinţa frazării, a liniei
ample, a cântului atent condus. Ca bis au ales o miniatură românească, precizând
că tatăl lor a inclus-o frecvent în recitalurile sale (şi) peste hotare.
Maestrul
Dan Iordăchescu a fost sărbătorit, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna, de public şi
familie. Nu a lipsit nici tradiţionalul „Mulţi ani trăiască“ intonat de
interpreţi şi de spectatori în vecinătatea scenei Operei Naţionale, pe care
baritonul şi fiicele sale au urcat în timp ca într-o ştafetă denumită – pe
coperta unui album apărut în urmă cu mai mulţi ani – „dinastia Iordăchescu“.
.jpg)
