Newsflash
Cultură

În sală, pe internet sau la tv

de Anca FLOREA - aug. 22 2016
În sală, pe internet sau la tv
     Dacă pentru mulți dintre noi vara este anotimpul concediilor, pentru o parte dintre cei care alcătuiesc ansambluri sau formații muzicale și coregrafice diverse, precum și pentru soliștii noștri care evoluează în străinătate, tocmai această perioadă este aglomerată și, desigur, plină de emoții și satisfacții.
     Pe lângă turneele și festivalurile la care m-am referit în articole anterioare, se cuvine să adaug și turneul efectuat, între 3 și 10 august, de balerinii Operei comice pentru copii în China, unde au prezentat „Cenușăreasa“ în cadrul celei de-a șasea ediții a Festivalului de teatru pentru copii de la Beijing, care se derulează până la 25 august. Această ediție include 215 reprezentații oferite, și în alte regiuni, de 25 de teatre din întreaga lume. În coregrafia semnată de apreciata prim-balerină Corina Dumitrescu, producția inspirată de celebrul basm de Charles Perrault beneficiind de scenografia imaginată de Viorica Petrovici, a prins viață în interpretarea unor tineri balerini realmente talentați, precum Theodora Munteanu sau Andreea Vălean în rolul titular sau Andrei Ardeleanu întrupând, desigur, Prințul din poveste, alături de Mihai Pricope – în travesti Mama vitregă – sau de Sabina Chirilă și Oana Văleanu în Surorile vitrege.
     La București va debuta a patra ediție a Concursului internațional „Grand Prix de l’Opera“ organizat de Opera Națională. Publicul va avea posibilitatea să asculte cei 52 de candidați selectați în urma etapei preliminare. Conform tradiției, primele două etape se vor desfășura cu acompaniament de pian (17–18 august), iar finala în compania orchestrei ONB, sub conducerea polonezului Michał Klauza. Un juriu asemănător celui de anul trecut va desemna laureații, iar finala din 20 august, ca și prima etapă și semifinala, vor avea loc la sala Radio.
     Ulterior, va avea loc și Concursul „George Enescu“, între 3 și 25 septembrie, cuprinzând secțiunile pian, vioară, violoncel, compoziție, etapele propriu-zis alternând cu recitaluri susținute la Ateneu, culminând, firesc, cu Gala laureaților, câștigătorii evoluând alături de Filarmonica bucureșteană.
     Probabil că mulți melomani au urmărit, pe internet, finala vestitei competiții de canto „Operalia-Placido Domingo“, găzduită în acest an la Teatrul „Degollado“ din Guadalajara, în Mexic. Dacă anul trecut, ca și în 2010, Premiul I a fost câștigat de tenori români, fără ca directorii teatrelor renumite care au făcut parte din juriu să le ofere contracte importante (ceea ce... spune multe), acum pe primul loc s-au clasat soprana Elsa Dreisig și tenorul Keonwoo Kim.
     Unii dintre noi ne bucurăm, de fiecare dată, să urmărim pe Mezzo tv spectacole, concerte sau recitaluri în care evoluează artiști celebri. Zilele trecute a fost redată producția cu „Tamiri in Farnace“ de Vivaldi, în care mezzosoprana Ruxandra Donose a strălucit într-o partitură incredibil de solicitantă, printre partenerii săi din distribuția excelentă aflându-se și contratenorul Max Emanuel Cenčić. Câteva zile mai târziu, am revăzut „Cenerentola“ de Rossini, spectacol de la Metropolitan New York, în care rolul titular era abordat de Elina Garanča. Printr-o frumoasă întâmplare, un site devenit extrem de familiar melomanilor din toată lumea – Medici tv, retransmițând aceeași operă, dar din nou cu Ruxandra Donose interpretând cuceritor personajul central în cadrul premierei de la Glyndebourne. O eventuală „audiere comparată“ ne pune în dificultate, pentru că ambele sunt artiste impecabile sub toate aspectele, deși solista noastră aduce un plus de expresivitate vocală și scenică.
     Același site transmite, în direct, și reprezentații din stagiunea de operă – așa cum a fost, spre exemplu, „Boema“ de la Liège, în care baritonul Ionuț Pascu a cântat alături de cunoscuta soprană Daniela Cioffi, care debuta în rolul Mimi, dar și toate concertele programate în Festivalul de la Verbier, aducând pe podium interpreți vestiți, opusuri simfonice de anvergură, propunând și opere în concert, precum „Carmen“ sau „Falstaff“cu îndrăgitul Bryn Terfel în rolul bătrânului amorez, iar în „Mag Page“ – mezzosoprana Roxana Constantinescu. La început de august s-a transmis însă, de la Chorégies dʼOrange, „Traviata“, în care a fost ovaționat același Placido Domingo, dar ca interpret al rolului Germont, parteneri fiind soprana Ermonela Jaho (extrem de promovată în ultima vreme) sau tenorul Francesco Meli. De altfel, întreaga vară vor fi transmisiuni zilnice, inclusiv de la tradiționalul Festival de la Salzburg, dar vom avea prilejul să urmărim în reluare – poate ca un „pandant“ al competițiilor din țară, toate momentele din concursurile „Ceaikovski“ de la Moscova sau „Chopin“ Varșovia, precum și cel de la Montreal, dar și, în timp real, competiții programate chiar în aceste zile.
     Marele avantaj este faptul că se pot revedea, timp de câteva luni, toate programele preferate din „lista“ extrem de generoasă a verii, imposibil de ocolit de adevărații iubitori ai muzicii. Putem spune că în sala de concert, în fața computerului sau a televizorului, vom avea, în continuare, seri interesante sau chiar excepționale, într-o ofertă din nou pentru toate gusturile.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe