Newsflash
ACTUALITATE Știri

Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, marcată astăzi

de Florentina Ionescu - mai 27 2024
Ziua Internațională a Medicinei de Urgență, marcată astăzi

Șeful DSU, dr. Raed Arafat, a transmis un amplu mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Urgență.

Astăzi, 27 mai, este marcată Ziua Internațională a Medicinei de Urgență. România este recunoscută la nivel internațional ca fiind printre țările pionere în înființarea și dezvoltarea medicinei de urgență atât ca și sistem, cât și ca specialitate, afirmă dr. Raed Arafat în mesajul pe care l-a transmis astăzi. 

„În anul 1999, odată cu trecerea de la rezidențiatul de 3 ani la rezidențiatul de 5 ani, specialitatea de medicină de urgență din România a fost recunoscută la nivel European, România fiind printre primele 8 țări Europene care aveau această specialitate. La acest moment peste 25 de țări din cadrul Uniunii Europene sau membre ale Societății Europene de Medicina de Urgență cum ar fi Elveția, Serbia și Turcia, dețin această specialitate ca specialitate primară.” 

Trend pozitiv 

Evoluția medicinei de urgență în țara noastră de la începuturi și până acum a înregistrat un trend pozitiv, a mai spus șeful DSU: „Nu exagerez dacă spun că am fi fost mult mai departe astăzi și am fi evitat multe din problemele cu care se confruntă specialitatea în zilele noastre, dacă «sistemul» ne-ar fi lăsat să dezvoltăm această specialitate, și implicit rezidențiatul în acest domeniu, așa cum intenționam să o facem încă de la începutul anilor 2000”.

Fiind o specialitate nouă și, mai ales, diferită, multe propuneri au fost respinse de funcționarii sistemului sau de specialiștii din alte domenii. Acestea erau „considerate fie deplasate, fie chiar periculoase pentru sistemul existent, prin crearea de excepții și de noi abordări cu care colegii noștri nu erau obișnuiți”. 

Componentă valoroasă 

În orice sistem, resursa umană este cea mai valoroasa componentă, afirmă șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Cu cât aceasta este mai bine pregătită și mai dedicată domeniului în care activează, crezând în el și având vocația necesară, cu atât sistemul este mai puternic și mai rezilient față de provocările continue la care acesta este supus.” 

Puțini înțeleg că această specialitate are un specific aparte, care o face diferită de alte specialități medicale. 

Este de remarcat că anul acesta, Ziua Mondială a Medicinei de Urgență vine cu o temă actuală și extrem de importantă, și anume schimbările climatice și impactul acestora asupra practicii în domeniul medicinei de urgență, a punctat dr. Raed Arafat. 

„Vedem pe plan mondial impactul schimbărilor climatice prin apariția fenomenelor meteo extreme, a epidemiilor cu risc major de a se transforma în pandemii și alte provocări noi, cu care nu am fost obișnuiți până acum. Fenomenele meteo extreme au un impact, dovedit științific, asupra sănătății umane și un rol major în agravarea bolilor cronice sau apariția unor noi boli contagioase sau de altă natură, în regiuni ale lumii în care astfel de boli nu erau prezente”, a mai spus șeful DSU în mesajul său. 

Impactul tuturor acestor fenomene este unul direct și tot mai pronunțat asupra sistemelor de răspuns la urgență, incluzând aici și sistemul medical de urgență, sistem care trebuie să se adapteze și să se pregătească pentru a face față acestor noi provocări. 

„În acest context, la nivel mondial, decidenții trebuie să înțeleagă că pregătirea sistemelor de răspuns la situațiile de urgență și întărirea sistemelor sanitare și în mod deosebit a celor de asistență medicală de urgență și de îngrijire a pacienților aflați în stare critică este obligatorie, iar întârzierea în pregătirea și întărirea acestor sisteme va avea costuri mari din punctul de vedere al pierderilor de vieți omenești, dar și din punct de vedere economic.” 

Nucleul sistemului de protecție și apărare civilă

România a reușit să creeze un sistem integrat, complex și funcțional, care a fost probat în momente foarte dificile, a mai afirmat șeful DSU. Acest sistem a demonstrat eficiența unui astfel de sistem, aflat sub coordonare unică, alcătuind nucleul sistemului de protecție și apărare civilă, comparativ cu un sistem alcătuit din diferite componente independente în care fiecare apără interesele componentei din care face parte. 

„Noi, că autorități, avem obligația de a păstra și de a dezvolta acest sistem mai departe, astfel încât să fim pregătiți pentru orice nouă provocare mai bine decât am fost până acum, să punem cetățeanul și interesul țării mai presus de interesele instituționale și personale. Până acum am demonstrat că putem, iar de acum încolo trebuie să demonstrăm că înțelegem, apreciem și știm să ducem până la capăt ceea ce am început”, a concluzionat dr. Raed Arafat. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe