Rezoluţia ONU nr. 45/1 iunie 1991 a stabilit
ca 1 octombrie să devină Ziua internaţională a vârstnicilor. Parlamentul
României, cu mare întârziere faţă de documentul ONU, a elaborat Legea nr. 363
din 19 septembrie 2003 privind finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea
în România a Zilei internaţionale a vârstnicilor. Prin acest act normativ, România
şi-a exprimat fără echivoc hotărârea de a se alinia ţărilor membre ONU, de a
avea în centrul preocupărilor sale populaţia vârstnică, segment demografic ce
va deţine o pondere importantă în structura populaţiei lumii, de peste 8
miliarde în jurul anilor 2050. Iar pentru calitatea vieţii acestora se fac
eforturi notabile şi lăudabile, în întreaga lume civilizată. Interesul pentru
problemă este pe deplin justificat dacă se are în vedere complexitatea de ordin
demografic, economic, social, medical, educaţional precum şi alte aspecte ale
populaţiei vârstnice. Nici Uniunea Europeană nu putea absenta în acest context
de preocupări. Există mai multe programe europene, în frunte cu Programul
CA-ME, care oferă numeroase servicii de asistenţă personală pentru vârstnici
din comunităţile minorităţilor etnice.
O recentă analiză, efectuată în cadrul mesei
rotunde de la Predeal, din 16 septembrie 2011, a fost „Pensionarii români în
perioada actualei crize economico-financiare“. Organizată de Federaţia Naţională
a Sindicatului Pensionarilor din România, reuniunea a beneficiat de prezenţa în
cadrul Consiliului Naţional a reprezentanţilor pensionarilor din întreaga ţară,
care au dezbătut pe larg complexitatea situaţiei existente. În ultimele două
decenii, numărul pensionarilor a crescut permanent în România, ajungând în
prezent la 4,9 milioane, inversându-se raportul normal cu populaţia activă.
Veniturile acestora au scăzut treptat. Mortalitatea şi morbiditatea prin
diferite boli la populaţia vârstnică s-au accentuat, accesul la asistenţa
medicală, medicamente, materiale sanitare, internări s-a restricţionat şi aşa-zisa
descentralizare a unităţilor sanitare a creat mari dificultăţi. În cadrul
dezbaterilor, s-a afirmat că, prin amputarea pensiilor prin diverse impozite,
contribuţii CAS, reverificări şi micşorări de cuantumuri, creşterea TVA, a
costului electricităţii, gazelor naturale, apei, întreţinerea locuinţelor a
devenit imposibilă, victimele principale fiind vârstnicii. Mai grav este faptul
că autorităţile au generat o dispută între generaţii, afirmând că vinovaţii
actualei crize economice sunt vârstnicii, prin numărul lor mare ce trebuie susţinut
din fondurile sociale, ignorându-se contribuţia de zeci de ani a actualilor vârstnici
la ceea ce s-a realizat în ţara noastră. Astfel, această categorie socială,
respectată în întreaga lume, în România a fost marginalizată, umilită,
abandonată, fără o existenţă demnă a ultimilor ani ai vieţii.
Şi medicii pensionari au fost aruncaţi pe
acelaşi drum al disperării, din totalul de aproximativ 15.000, peste 10.000 având
o pensie lunară mai mică de 300 de euro. Ei sunt lipsiţi de accesul prioritar
la consultaţii, examene de laborator, medicamente şi materiale sanitare
gratuite şi internări în spitalele pe care le-au slujit. Demersurile efectuate
de Asociaţia Medicilor Pensionari, în mod repetat, la autorităţi, pentru a se găsi
un sediu, spaţiu pentru activităţi culturale şi locuri/case de retragere au rămas
fără soluţionare. Până când?
