Anul
acesta, Victor Săhleanu ar fi împlinit
90 de ani. S-a născut la 19 ianuarie 1924, la Gura Humorului, şi a plecat
dintre cei vii la 26 august 1997. Personalitate efervescentă, creativă, un uomo universalis, cu o sete de cunoaştere
puţin obişnuită, cu perseverentă înclinaţie autoformativă, savant, om de cultură,
scriitor, filosof, şi-a însuşit domenii variate ale ştiinţelor în care a
performat, publicând volume, lucrări, studii, lansând opinii şi concepte
originale, contribuţii prioritare, absolvind o paletă de studii universitare –
medicină, psihologie, filosofie, matematică, fizică, tanatologie. A publicat
peste 2.000 de articole şi studii şi 60 de volume, îmbrăţişând o arie tematică
largă – metode matematice în cercetarea medico-biologică, introducere critică în
psihanaliză, etica cercetării ştiinţifice, istoria medicinii şi ştiinţelor,
gerontologie, omul şi îmbătrânirea -, mai multe monografii – morfopatologie şi endocrinologie,
sexologie (şapte cărţi publicate între 1958 şi 1973), printre alte lucrări de
referinţă. O astfel de prolificitate creativă, de uriaşă dimensiune publicistică,
de erudiţie şi rigoare, din ce în ce mai rare astăzi, sub dominaţia
supraspecializării, duce cu gândul la o altă personalitate a culturii noastre,
Nicolae Iorga.
Contribuţiile
sale importante sunt conceptele noi în medicină, biologie informaţională, antropologie.
Iată câteva lucrări: „Medicina terenului“ (teza de doctorat, 1949), „Concepţia
despre om în medicina contemporană“ (1995), „Eseu de biologie informaţională“
(1973), „Axiologie“, „Metamedicină“ (1979), „Omul ca sistem“ (1972).
Antropologia
a fost o altă pasiune a sa, domeniu pe care l-a ilustrat cu strălucire în
calitate de director al Centrului de Cercetări Antropologice din cadrul
Academiei Române din 1990 până în 1997; de altfel, încă din 1950 fusese
acceptat referent ştiinţific al colectivului Institutului de Antropologie „Fr.
Rainer“. A urmărit elaborarea unei antropologii multi- şi interdisciplinare,
unitare, deschisă spre orizonturile spiritualităţii umane; a fost coordonatorul
principal al primului „Atlas antropologic al României“ (1980).
Ne-a
lăsat 23 de lucrări de referinţă publicate în volum şi alte 17 în colaborare şi,
de asemenea, cursuri universitare. Opera sa inedită cuprinde şi un jurnal
personal de peste 25.000 de pagini (de la 17 ani şi până în ultimele zile de
viaţă). A publicat multe eseuri literare şi filosofice („Arta rece şi ştiinţa
fierbinte“, 1970), versuri – „Poem didactic“ (1977), „Liturghia iubirii“ (1955)
ş.a.
A
fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, membru de onoare al Asociaţiei
Oamenilor de Ştiinţă, al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti, al
Uniunii Medicale Balcanice şi al altor societăţi străine.
La
nouă decenii de la naştere, această personalitate cu un complex spirit creator,
cu o fecunditate puţin obişnuită, este îndreptăţită la un remember, deoarece rămâne un model pentru generaţiile de
intelectuali care se angajează pe fronturile multiple ale creativităţii în
medicină şi în alte ştiinţe, în filosofie şi în cultură.
Sunt
onorat nu numai de a-i fi fost contemporan, ci şi de a-l fi cunoscut personal,
de a fi purtat lungi discuţii pe teme variate şi de a-i fi publicat multe mărturii
şi fragmente din jurnal.
