O nouă intervenţie de prelevare de organe, de la un pacient în vârstă de 76 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti (SUUB).
Efortul făcut de echipa ATI și de coordonare transplant a Spitalului Universitar de Urgență București a fost preluat de echipele de prelevare de la Institutul Clinic Fundeni, pentru ficat şi rinichi.
„Împreună, toţi aceşti profesionişti au format o echipă care a făcut ca drumul de la donator la primitor să fie parcurs fără probleme. La Centrul de Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, o pacientă care avea nevoie de urgență de transplant a fost salvată datorită intervenţiei de transplant hepatic, iar la Centrul de Transplant Renal, alţi doi pacienţi au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant de rinichi”, se menționează într-o postare pe Facebook.
Reprezentanții Agenţiei Naţionale de Transplant au mulţumit tuturor echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă.
„Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei greu încercate, care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare. Este o muncă de echipă, realizată cu foarte multă răspundere şi dăruire”, se mai spune în postarea citată.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe