Pacienţii cu umăr îngheţat pot adopta o atitudine expectativă sau pot face fizioterapie, rezultatele fiind similare din punct de vedere medical.
Concluzia de mai sus este rezultatul unui studiu prezentat la întâlnirea anuală a Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi. În cadrul acesteia s-au comparat pacienţi diagnosticaţi recent cu umăr îngheţat (en.: frozen shoulder). Dintre ei, 30 au fost trataţi prin fizioterapie, iar 31 nu au primit tratament, medicii adoptând în cazul lor o atitudine expectativă (en.: watchful waiting). Pe durata unui an, ambele grupuri au înregistrat rezultate similare în ceea ce privește simptomatologia. Cât privește costurile asociate îngrijirilor medicale, acestea au fost însă de zece ori mai mari în grupul tratat.
Umărul îngheţat se manifestă prin rigiditate și durere la acest nivel și este rezultatul unei capsulite, cu îngroșarea ţesutului ce înconjoară articulaţia humerală.
Studiul, prospectiv, s-a desfășurat între 2014 și 2022 și a presupus șase evaluări, realizate la 6 săptămâni de la diagnostic, la 3, 6 și 12 luni. Pacienţii din primul grup au făcut fizioterapie de două ori pe săptămână și au primit un program de exerciţii fizice de efectuat la domiciliu. Cei din grupul de așteptare activă au fost instruiţi să-și folosească umărul afectat pentru activităţile zilnice, în limitele tolerate.
Pacienţii din ambele grupuri au primit o injecţie cu corticosteroizi la începutul studiului, iar după 6 luni, cei care continuau să prezinte o mobilitate extrem de limitată a umărului au primit și a doua injecţie. În plus, toţi au fost încurajaţi să își administreze antiinflamatoare nesteroidiene pentru controlul durerii.
Într-un an, pacienţii din ambele grupuri și-au recuperat funcţionalitatea umărului aproape complet și cu intensitate scăzută a durerii. Ei au înregistrat îmbunătăţiri treptate în ce privește durerea și mobilitatea pe parcursul anului, fără deosebiri semnificative la diferite momente între cele două grupuri.
Referitor la costuri, investigatorii au luat în considerare costurile asociate tratamentului, inclusiv tarifele de parcare, carburantul, coplata, costurile îngrijirii copiilor în lipsa părintelui tratat, timpul pierdut la serviciu și asigurarea de sănătate.
„Dacă aleg să meargă la fizioterapie, pacienţii cu umăr îngheţat au nevoie de multe ședinţe, deoarece progresele sunt mici”, a explicat Scott D. Martin, investigator principal, chirurg ortoped și profesor de ortopedie la Harvard Medical School. Echipa sa va urmări în continuare pacienţii pentru încă 12 luni și va publica rezultatele finale la doi ani de la începerea studiului. Asta, deoarece patologia necesită uneori mai mult de un an pentru a se vindeca.
Legendă foto: Îngroșare, fibrozare și micșorare a capsulei inflamate
https://www.medscape.com/viewarticle/watchful-waiting-less-expensive-effective-physical-therapy-2024a10003b1
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe