În cinematografia americană a ultimelor trei
decenii, actorul Tom Cruise şi-a
consolidat un loc fruntaş, de invidiat. În anii ’90, revista People l-a socotit de trei ori unul
dintre „cei mai frumoşi 50 de oameni din lume“. Apoi, revista Empire l-a clasat printre „cele mai sexy
100 de vedete din istoria cinematografiei“, aceeaşi publicaţie clasându-l
printre cele cinci vedete de vârf ale filmelor din toate timpurile. Mai mult
chiar: în 2006, influenta revistă Forbes l-a socotit celebritatea cea mai
puternică din lume. De unde se trage popularitatea acestui actor frumos, nimic
de spus, dar cu o statură modestă (1,72 m) pentru un bărbat?
Născut cu numele de Thomas Cruise Mapother
IV, la 3 iulie 1962, în oraşul Syracuse din statul New York, el a devenit
cunoscut, de foarte tânăr, ca Tom Cruise. Provine dintr-o modestă familie cu
descendenţă germană, irlandeză şi engleză – mama (învăţătoare) şi tatăl
(electrician). Şi-a petrecut o parte din copilărie în Canada, mergând vreme de
12 ani la vreo 15 şcoli, urmând pentru un timp cursurile unui seminar
franciscan, cu intenţia de a deveni preot catolic. Dar drumul său avea să fie
cu totul diferit. Fapt este că, în anii aceia, s-a afirmat în sport şi jucând
în piese de teatru. Părăsind studiile religioase, debutează, la nici 20 de ani,
într-un rol secundar din filmul „Dragoste fără sfârşit“ (Endless Love) al lui Franco Zeffirelli. Astfel, ajunge să urmeze
cursul de artă dramatică organizat la Los Angeles de Francis Ford Coppola, care
îl distribuie în „Rebelii“ (The Outsiders)
deschizându-i-se drumul în lumea filmelor holywoodiene, ajungând curând să
lucreze cu regizori de renume, precum Ridley Scott, Martin Scorsese, Barry
Levinson, Oliver Stone ş.a. În 1986, Top
Gun îl confirmă ca idol al adolescenţilor, care s-au identificat cu
personajul rebel al unui pilot de elită de pe avioane de vânătoare de la
Centrul „Top Gun“ din San Diego, ciocnindu-se cu un ofiţer superior şi având
probleme când se îndrăgosteşte de profesoara lui de aeronautică.
Impresionantele scene de zbor au contribuit mult la aprecierea acestui
film-omagiu: se crede că numărul candidaţilor pentru piloţii de vânătoare a
crescut vertiginos după difuzarea lui. Dacă Top
Gun i-a adus celebritate tânărului actor, peste un an, Martin Scorsese îi
oferă prilejul să-şi dovedească talentul actoricesc, măsurându-se, în „Culoarea
banilor“ (Colour of Money) cu marele
Paul Newman. De altfel, această întâlnire i-a legat pe cei doi bărbaţi, amândoi
făcând parte din aceeaşi familie spirituală. De data aceasta, junele-prim se
transformase într-un geniu al biliardului. Devenit vedetă, Tom Cruise împarte
în 1988 afişul cu o altă celebritate – Dustin Hoffman în Rain Man, al regizorului Barry Levinson. Povestea tulburătoare se
bazează pe întâlnirea a doi fraţi cu prilejul unei probleme de moştenire.
Tom–Charlie este un tânăr impetuos, iar Dustin–Raymond este un autist genial,
trecut uşor de 50 de ani, pacient al unui institut de psihiatrie. La început,
fiecare este străin de celălalt, dar necesităţile situaţiei lor impun o
veritabilă şi profundă apropiere şi înţelegere afectivă. Autismul fratelui său
îl face pe Charlie să se deschidă faţă de lume. S-a considerat că paradoxul
acestui film este susţinut perfect, atât de scenariu, cât şi de interpreţi.
Oscarul îi revine lui Dustin Hoffman, iar Premiul Criticilor de Film din Kansas
City – lui Tom Cruise.
Odată cu „Născut pe 4 iulie“ (Born on the Fourth of July) din 1989,
pentru Tom Cruise apar şi premii sau nominalizări mai importante. Oliver Stone
îi oferă rolul emoţionant al unui tânăr american, a cărui viaţă este marcată de
războiul din Vietnam. Plecat la război când avea 19 ani, era frumos, puternic şi
purtător al valorilor bunei burghezii americane, se întoarce paralizat şi
distrus din punct de vedere moral. Rolul i-a adus o nominalizare la Oscar şi
una la BAFTA, dar şi un prim Glob de Aur. Dintre următoarele filme, cele mai diferite ca gen au fost „Oameni de
onoare“ (A Few Good Men), „Firma“ (The Firm) şi „Interviu cu un vampir“ (Interview With the Vampire), în care
Cruise abordează roluri dintre cele mai serioase şi variate, până ce are
prilejul să obţină o nouă nominalizare la Oscar pentru rolul titular din Jerry Maguire, un agent sportiv care,
spunând nişte adevăruri despre compania în care lucrează, îşi pierde locul de
muncă, dar luptă din răsputeri să-şi reclădească viaţa. Actorul este extrem de
elocvent şi obţine un al doilea Glob de Aur. Cu puţin timp înainte, Tom Cruise
abordase rolul unui spion de temut în „Misiune imposibilă“ (Mission: Impossible) al lui Brian De
Palma, personaj dinamic pe care îl va relua, până în 2011, cu încă trei
episoade ale acestui subiect de acţiune, care îi va asigura un premiu MTV Movie Award. Un alt film de succes
pe parcurs a fost şi „Deschide ochii!“ (Vanilla
Sky), o dramă sentimentală, romantică, trăită de un bogat, frumos şi râvnit
moştenitor al unui imperiu mediatic. În schimb, în „Cu ochii larg deschişi“ (Eyes Wide Shut), Stanley Kubrick îi oferă
lui Cruise, alături de Nicole Kidman (cea de-a doua sa soţie), prilejul să
joace într-un film erotic. Iar în Magnolia,
actorul întruchipează cu farmec un macho vulnerabil, aducându-i cea de-a treia
nominalizare la Oscar, dar şi al treilea Glob de Aur. Trebuie remarcat că Tom
Cruise, până la vârsta de 50 de ani, a jucat foarte mult şi în roluri foarte
variate. Cu totul remarcabil a fost în rolul colonelului de origine aristocrată
Claus von Stauffenberg (1907–1944) din „Operaţiunea Valkiria“ (Valkyrie), thrillerul care evocă
tentativa de asasinare a lui Hitler în vara lui 1944. În această perioadă
rulează şi în sălile româneşti comedia muzicală „Rock pentru totdeauna“ (Rock of Ages), a cărei acţiune se
petrece la sfârşitul anilor ’80, iar actorul interpretează un star rock aflat
într-un moment de răscruce.
Ajuns
la deplină maturitate creatoare, Tom Cruise are un calendar încărcat cu
numeroase proiecte. Se vorbeşte de intenţia sa de a juca rolul unui actor în
vârstă care se îndrăgosteşte de o cântăreaţă tânără din „S-a născut o stea“ (A Star Is Born) al lui Clint Eastwood,
reluarea unui film muzical care a cunoscut până acum vreo trei versiuni, începând din 1937.
Tom Cruise est unul dintre actorii cei mai
bine plătiţi şi cu recorduri ale încasărilor de box office, dar ştie şi să fie
generos şi, în ultimul an, a primit premii cu caracter umanitar de la Centrul
Simon Wiesenthal şi de la Muzeul Toleranţei pentru activităţile sale
filantropice. Este unul dintre susţinătorii controversatei biserici
scientologice, încă din vremea când era căsătorit cu Mimi Rogers, prima lui soţie
(Katie Holmes, cu care este căsătorit din 2006, a depus recent cererea de divorţ).