Aproximativ jumătate dintre români consideră că virusul SARS-CoV-2 este mai puțin periculos decât se crede și că România are specialiști pe care să se bazeze în vremuri de criză, potrivit unui sondaj IRES.
Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a realizat, în perioada 13-14 mai, un studiu dedicat percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor românilor în timpul pandemiei de COVID-19, scopul fiind evaluarea impactului stării de urgență asupra vieții românilor.
Potrivit datelor obţinute, aproape jumătate dintre români cred că virusul SARS-CoV-2 este mai puțin periculos decât se crede, în timp ce 1 din 5 români apreciază că este chiar mai periculos.
De asemenea, aproximativ 1 din 5 români spun că principala lecție învățată pe perioada crizei generată de pandemia de COVID-19 este importanța igienei. Iar peste 40% cred că România are specialiști pe care să se bazeze în vremuri de criză
„Peste 4 din 10 români ar fi dispuși să se vaccineze împotriva COVID -19 odată ce ar exista un vaccin omologat, iar 33% spun că nu s-ar vaccina sub nicio formă”, se arată în studiul IRES.
Pro-vaccinare sunt, în proporții mai ridicate, bărbații, persoanele peste 51 de ani, cei care locuiesc în orașe.
Cei mai reticenți privind vaccinarea împotriva COVID-19 sunt respondenții tineri și cu vârsta de cel mult 50 de ani.
Totodată, potrivit studiului IRES, aproape jumătate dintre români cred că după ieșirea din starea de urgență va scădea numărul îmbolnăvirilor de COVID -19 din țară, în timp ce 30% cred că va crește.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe