Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională proiectul de lege privind aprobarea Planului de acţiune pentru eliminarea rujeolei, rubeolei și de prevenire a infecţiei rubeolice congenitale.
Creat în concordanţă cu Planul Strategic pentru Rujeolă și Rubeolă pentru perioada 2012-2020 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), principala direcţie de acţiune a acestuia o constituie vaccinarea împotriva celor două afecţiuni.
Deși la nivel european, până în anul 2020, statele membre ale OMS au înregistrat progrese în ceea ce privește eliminarea rujeolei și a rubeolei, ţinta nu a fost atinsă, se arată în Ordinul publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS). Astfel, obiectivele pentru perioada 2021-2030 sunt: eliminarea și menţinerea eliminării rujeolei endemice; menţinerea eliminării rubeolei endemice; prevenirea infecţiei rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital – SRC (sub un caz de SRC la 100.000 de nou-născuţi); creșterea și menţinerea acoperirii vaccinale prin vaccinul rubeolic și rujeolic la peste 95%.
Pentru realizarea acestor obiective, documentul legislativ prevede 18 strategii-cheie, dintre care menţionăm: înfiinţarea Comitetului Naţional de Vaccinologie, cu rol de for știinţific consultativ, având ca atribuţii principale asigurarea, la solicitarea MS, a consultanţei de specialitate pentru activităţile de elaborare, implementare și evaluare a Programului Naţional de Imunizare derulat de MS; oferirea de oportunităţi de vaccinare antirujeolică și antirubeolică adolescenţilor și femeilor la vârstă fertilă; dezvoltarea unei strategii pentru imunizare în condiţii de crize umanitare, migraţie, urgenţe de sănătate publică/epidemii, pandemii; creșterea performanţei sistemelor informatice (Registrul Electronic Naţional de Vaccinare) privind managementul distribuţiei și stocurilor de vaccin.
La nivel mondial, implementarea Planului Strategic pentru Rujeolă și Rubeolă 2012-2020 al OMS a dus la reducerea considerabilă a poverii reprezentate de aceste boli, precum și la o creștere marcată a introducerii celei de-a doua doze de vaccin cu componentă rujeolică în programele de imunizări și la îmbunătăţirea supravegherii. În perioada 2000-2018, numărul estimat de decese prin rujeolă a scăzut cu 73%, iar cel al cazurilor noi cu 76%.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe