Newsflash
Știri

Un nou sfârșit de mandat la Sănătate

de Cristina GHIOCA - sept. 10 2021
Un nou sfârșit de mandat la Sănătate

După depunerea demisiei din fruntea Ministerului Sănătăţii, Ioana Mihăilă a prezentat, marţi, un scurt bilanţ al activităţii sale, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ioana mihailaUna dintre primele acţiuni trecute în revistă de Ioana Mihăilă a fost deblocarea proiectelor pentru construcţia spitalelor regionale.

Potrivit acesteia, în luna curentă ar urma să fie semnat contractul de proiectare pentru unitatea sanitară din Iași, în octombrie cel de finanţare pentru spitalul regional din Cluj, iar anul viitor contractele de proiectare și finanţare pentru spitalul din Craiova.

În acest context, a fost adusă în discuţie și deblocarea proiectelor de construire a celor trei centre pentru mari arși, din Timișoara, București și Târgu Mureș.

Managementul pacienţilor cu arsuri grave

Tot pentru gestionarea pacienţilor cu arsuri, Ioana Mihăilă a menţionat și realizarea unei aplicaţii destinate sprijinirii medicilor din spitalele din ţară care nu sunt specializate în tratarea arsurilor severe.

Aceasta ajută la evaluarea corectă în Urgenţă a suprafeţei și profunzimii arsurii și la calcularea corectă a cantităţii de fluide necesare resuscitării volemice a pacientului critic. Aplicaţia include și un modul de consiliere telefonică din partea medicilor specialiști din unităţile de arși, organizaţi în sistem de gardă on-call.

Alte activităţi enunţate în conferinţa de presă au fost: aprobarea listei de medicamente esenţiale, crearea cadrului legal pentru înfiinţarea consorţiilor medicale, reglementarea în România a punerii pe piaţă a medicamentelor autorizate în UE, printr-o procedură rapidă și simplificată, crearea bazei legale pentru înfiinţarea Registrului Naţional al Profesioniștilor din Sistemul de Sănătate.

Platforma ar urma să furnizeze datele necesare pentru managementul și politicile de resurse umane în sănătate.

Pregătiri pentru combaterea pandemiei

Pe lista reușitelor, Ioana Mihăilă a trecut și întocmirea Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR). „Aprobarea PNRR este în linie dreaptă, versiunea finală (...) a fost transmisă chiar vineri, 3 septembrie, Comisiei Europene – aprobarea fiind preconizată pentru această lună”, a punctat fostul ministru. Componenta pe Sănătate are un buget de 2,85 miliarde de euro.

În ceea ce privește gestionarea pandemiei, Ioana Mihăilă a evidenţiat unele dintre măsurile adoptate. Printre altele, ea a vorbit despre distribuirea de teste gratuite pentru depistarea SARS-CoV-2 în farmacii, reanalizarea datelor de raportare privind decesele cauzate de COVID-19 și corectarea parţială a diferenţelor, solicitarea înaintată Direcţiilor de Sănătate Publică de a publica planurile judeţene privind recrudescenţa COVID-19, dar și accesul la servicii de recuperare post-COVID decontate de stat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe