Imediat ce ai păşit în Casa „Mihail Sadoveanu“ din Dealul Copoului, deasupra uşii din
holul principal poţi admira, frumos înrămate, fotografiile celor trei mari
personalităţi care au trăit o perioadă bună de timp în „casa cu turn“: Mihail
Kogălniceanu, Mihail Sadoveanu, respectiv George Enescu. Acesta din urmă a
locuit aici în timpul Primului Război Mondial, până la 14 mai 1918, când fraţii
Mihail şi Vasile Sadoveanu au cumpărat casa cu suma de 86.334 de lei. „Actul de
vânzare-cumpărare stipula că, deoarece clădirea e închiriată, noii proprietari
«vor intra în stăpânirea sau folosinţa imobilului fie la expirarea contractului
de arendă, fie prin buna înţelegere cu arendaşii, sau eventual prin judecată».
Sadoveanu era, din 1909, director al Teatrului Naţional din Iaşi, dar locuia la
Fălticeni, fiind nevoit să bată des drumul între cele două oraşe, aşa că, odată
tranzacţia încheiată, îşi aduce familia la Iaşi, locuind provizoriu în câteva
camere din uzina teatrului. Întâmplarea a voit ca Mihail Sadoveanu să păşească
în noua sa casă de la Copou în primăvara lui 1919, într-un moment în care
George Enescu (împreună cu soţia, Maruca Cantacuzino) era pe punctul de a se
dezlipi de o reşedinţă care îi devenise dragă şi în care compusese şi cântase
timp de trei ani, când se stabilise momentan în Iaşi, în urma refugiului din
Primul Război Mondial. Aşadar, vreme de mai multe luni de zile, Euterpe şi
Erato au prezidat amândouă în aceeaşi casă. În cele din urmă însă, muza lui
Mihail Sadoveanu a rămas să stăpânească singură şi, timp de două decenii, a vieţuit
nestingherită în acest cadru, inspirându-l pe marele prozator român“, după cum
ne-a precizat poetul Liviu Apetroae. Sub teiul din curte, Sadoveanu a scris
romanul Baltagul „în aproximativ 20
de zile“. Imediat ce am păşit în incinta muzeului, suntem întâmpinaţi de vocea
prozatorului Mihail Sadoveanu, înregistrată, şi astfel începem periplul. Ne-a călăuzit
poetul Liviu Apetroae.
Camera începuturilor
– În prima cameră
a muzeului observăm crâmpeie de copilărie, debutul, perioada liceului…
– Mihail Sadoveanu s-a născut la Paşcani, la
5 noiembrie 1880, face şcoala primară tot aici, iar, în centrul atenţiei, în
timpul şcolii primare este celebrul învăţător Mihai Busuioc, zis în scrierile
lui „Domnul Trandafir“. Este îndrăgostit de Ion Creangă din povestirile mamei
sale şi să spunem că din Creangă îşi trage fibra de prozator şi se duce către
povestire. De aceea, este evidenţiat şi portretul marelui povestitor în prima
cameră a muzeului. Mai putem vedea aici acte de-ale familiei din prima parte a
vieţii. Perioada liceului (1897–1900) e bine conturată, cu foi matricole, cu
primele lui apariţii în presa vremii. Şi, în acest context, să punctăm că a
debutat în revista „Dracu“, însă a semnat cu pseudonimul M. S. Cobuz. În
actualul Liceu Naţional din Iaşi, Mihail Sadoveanu împreună cu N. N. Beldiceanu
şi Neculai Dunăreanu au pus bazele funcţionării unei reviste scrise de mână.
Astfel, Sadoveanu debutează semnând cu numele real, nu cu proză, ci cu poemul Cântecele Galatei. De precizat că a
scris imnul Liceului Naţional, cântat şi astăzi. De asemenea, în prima cameră
mai putem vedea mobilierul original din perioada când Sadoveanu a locuit la Fălticeni
şi a scris Povestiri, Şoimii, Dureri înăbuşite,
Crâşma lui Moş Precu, primul volum premiat fiind de Academia Română.
Camera familiei
– Mihail
Sadoveanu a fost căsătorit de două ori, a avut mulţi copii. Ne puteţi aduce
câteva detalii concrete în acest context?
– Sadoveanu se căsătoreşte
în 1901 cu Ecaterina Bâlu, Catinca, precum i se spunea, cu care are 11 copii.
După ce prima soţie se stinge, în 1942, Mihail Sadoveanu, la doar câteva luni,
se căsătoreşte cu Valeria Mitru. În această cameră mai putem vedea portrete,
realizate de fiul Dimitrie sau de alţi pictori. De precizat că Dimitrie
Sadoveanu, în anii ’50, era foarte bine cotat, mai ales în peisagistică, dar a
pictat şi portrete ale familiei. Inedite, în camera familiei, sunt hainele
marelui prozator: costumul, fularul, pălăria.
Radioul şi pianul
– Ce „ascunde“
camera a treia a muzeului?
– În ea se poate vedea primul aparat de
radio din Iaşi. A fost achiziţionat de M. Sadoveanu în anul 1928, când s-a
deschis Societatea Naţională de Radiodifuziune şi, astfel, primul abonat de
radio din Iaşi a fost el. Aparatul, marca Siemens, funcţionează şi astăzi.
Inedit este pianul la care George Enescu a compus rapsodiile, dar şi multe
alte piese. Copiii prozatorului au fost învăţaţi să cânte la pian şi, uneori,
exersau şi ei. Camera aceasta se numeşte „Viaţa Românească“, deoarece aici se
întâlneau numele mari din perioada respectivă – George Topîrceanu, Otilia
Cazimir, fraţii Teodoreanu, dar interesant este faptul că veneau din toată ţara,
şi îi amintim pe Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Sergiu Celibidache. Imaginaţi-vă,
prin acest salon au trecut cele mai luminate minţi din perioada interbelică. Tot
aici se făceau planuri, şedinţe de redacţie pentru revista „Viaţa 
Românească“ şi,
mai târziu, pentru „Însemnări ieşene“. De punctat este faptul că, aici, Gr. T.
Popa, Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu au pus la cale, în 1936, înfiinţarea
revistei „Însemnări ieşene“, finanţată, în acea perioadă, de UMF Iaşi.
„Laboratorul“
– Subtil – am păşit
în următoarea cameră…
– Îmi place să-i spun „laboratorul lui
Mihail Sadoveanu“, deoarece aici putem vedea o bibliotecă a scriitorului, cu cărţile,
revistele, enciclopediile pe care le achiziţionase. După ce a terminat liceul
la Iaşi, a făcut un an de drept la Bucureşti, apoi a renunţat, s-a întors la Fălticeni,
s-a căsătorit cu Ecaterina Bâlu, fiica preotului care l-a ţinut în gazdă cât a
fost în gimnaziu la Fălticeni. Mihail Sadoveanu nu a avut studii superioare. Pe
de altă parte, era un cititor înrăit şi laboratorul lui este cea mai mare dovadă.
Ştia pe de rost – avea o memorie foarte bună – autorii ruşi, francezi, englezi şi
vorbea limbile acestora. Totuşi, laboratorul înseamnă şi pescuit, vânătoare, şah,
călătorii. Juca şah cu tot ce însemna protipendada ieşeană, dar ştiute sunt
prieteniile cu George Topîrceanu şi Demostene Botez. Fiindcă veni vorba de şah,
trebuie să reţinem că, în 1930, Mihail Sadoveanu înfiinţează o societate de şah,
care, mai târziu, devine Federaţia Română de Şah de astăzi.
Rarităţi
– Ultimul salon şi
„tainele“ prozatorului…
– În această ultimă sală găsim două tablouri
ale pictorului Corneliu Baba – Portret al
lui Mihail Sadoveanu, ulei pe carton, donaţie a Maiei şi a lui Constantin Mitru
– şi Ilustraţie la opera sadoveniană.
Cartea Creanga de aur, scrisă în
perioada ieşeană, îl atestă ca mason activ şi putem vedea, în ultima sală a
muzeului, însemnele francmasonului: colan, şorţ, stilet. De asemenea, inedit în
această cameră este şi mulajul mâinii scriitorului şi nu ne rămâne decât să ne
amintim versurile lui Geo Dumitrescu: „Mâna s-a oprit, albă, ca o pasăre/lovită
din zbor. Mâna s-a oprit…/Sub ea, luciul mesei aburea încă/părea o mănuşă
caldă, vremelnică,/Din care abia-şi trăsese mâna,/nemurirea“.
