Newsflash
Știri

CMMB: Medicina de familie are nevoie de o legislație aplicabilă

de Dorina Novac - mai 19 2021
CMMB: Medicina de familie are nevoie de o legislație aplicabilă

Medicina de familie are nevoie de noi resurse, are nevoie de o legislație aplicabilă, coerentă și predictibilă pentru că medicul de familie este cel cu care pacientul interacționează cel mai des în sistemul medical românesc, au precizat reprezentanții CMMB.

Pe data de 19 mai se marchează la nivel internațional Ziua Mondială a Medicului de Familie. Cu această ocazie, biroul executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) lansează un mesaj de susținere pentru medicina primară: „Medicul de familie, resursă cheie pentru sustenabilitatea sistemului de sănătate”.

CMMB

„Medicul de familie din București se confruntă zi de zi cu multiple provocări. El trebuie să fie medic, propriul manager, administrator, economist și să nu uităm că este și membru al familiei sale.  Mulți dintre colegii medici de familie au copii și responsabilități atât față de pacienți, cât și față de propria familie. Medicina de familie are nevoie de noi resurse, are nevoie de o legislație aplicabilă, coerentă și predictibilă pentru că medicul de familie este cel cu care pacientul interacționează cel mai des în sistemul medical românesc. Dar poate ca prim pas, rolul medicului de familie, inclusiv în profilaxie, trebuie să fie clar definit în legislația românească. Cu sincope în medicina de familie nu putem avea un sistem medical sustenabil și de viitor”, se arată în mesajul CMMB.

Potrivit reprezentanților CMMB, medicina primară trebuie sprijinită, prioritizată în privința politicilor de sănătate și evaluată corect din perspectiva finanțării alocate.

De asemenea, nu trebuie uitată importanța corelării numărului de medici de familie cu populația.

„A fost nevoie de o pandemie ca să ne aducem aminte cât este de importantă resursa umană în sistemul de sănătate din România, şi mai ales în medicina primară. Colegiul Medicilor din Municipiul București asigură toți medicii de familie că au în CMMB un partener activ de dialog, sprijin și reprezentare în problemele cu care se confruntă la nivelul municipiului București. Iar un prim obiectiv al nostru, ca cel mai mare colegiu teritorial din țară, este să sprijinim medicina de familie, ca aceasta să își ocupe locul pe care îl merită în sistemul de sănătate”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele CMMB.  

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe