Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Caravană medicală la Babadag, organizată de Salvați Copiii România

Viața Medicală
Florentina Ionescu luni, 5 iulie 2021, ora 12:21

România dă un sfert dintre mamele minore din Uniunea Europeană, arată datele organizației Salvați Copiii România. În acest sens, o caravana medicală pusă la cale de acest ONG a ajuns recent în orașul Babadag.

Dintre cele 199.720 de nașteri înregistrate în România în 2019, 749 provin de la fete sub 15 ani și 17.933 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Statistica arată că unu din zece nou-născuţi în România provine din mame adolescente

Caravana medicala Babadag Salvati Copiii 6

De-altfel, țara noastră înregistrează aproape un sfert dintre mamele sub 18 ani (23%) din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat al organizației Salvați Copiii România, remis redacției.

Dintre cele 749 de mame cu vârsta sub 15 ani, 720 se aflau la prima naștere, iar 29 chiar la a doua naștere, adică aproape 4%.

Pe segmentul 15 – 19 ani, dintre 17.933 de mame precoce, 74% se aflau la prima naștere, 21% erau la a doua naștere și 4% la a treia naștere.

În plus, un număr deloc neglijabil de adolescente sub 19 ani erau la a patra naștere (70) sau chiar la al cincilea copil (11).

Acest fapt indică o nevoie neacoperită de servicii și cronicizată, o ignorare din partea societăţii a fetelor aflate în situații de vulnerabilitate, spun reprezentanții Salvați Copiii România.

„Pandemia de COVID-19 a îngreunat accesul la educație și la servicii medicale, crescând riscul maternal și adâncind distanța dintre populația vulnerabilă și serviciile de sănătate esențiale. Cauzele acestui fenomen sunt variate şi adesea asociate. Cel mai adesea este vorba de distanța mare faţă de cabinetele medicale, lipsa resurselor pentru a plăti transportul, lipsa de informații cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii”, explică Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.

Foto Gabriela Alexandrescu_1
Gabriela Alexandrescu

Localități fără medici de familie

Potrivit datelor Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie, 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.

Multe fete și femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţă şi monitorizarea adecvată a sarcinii şi așteaptă până când situația lor se precipită sau se înrăutățește.

Caravana ajunge în zonele defavorizate ale țării

Pentru a contribui la reducerea mortalității infantile din județul Tulcea, Organizația Salvați Copiii a decis să extindă programul Sănătatea mamei și a copilului în zonele defavorizate din județ. 

V-ar putea interesa și: „Caravana cu medici”, inclusă în legea sănătății – Ce înseamnă acest pas 

Astfel, sunt asigurate servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani, care primesc suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială și asistență pediatrică.

Medici voluntari din Asociația „ Caravana cu medici

Specialiștii locali ai Organizației Salvați Copiii, alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici și voluntari din partea MSD România au ajuns în Orașul Babadag.

Între 3 și 4 iulie, în spațiile puse la dispoziție de Primăria din Babadag și în comunitate, 150 de paciente au fost consultate gratuit și au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale, consult oftalmologic și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului. 

Mihai Ranete Caravana cu Medici (1)
Dr. Mihai Ranete 

„Ceea ce pune în mișcare Caravana cu Medici este parteneriatul dintre echipa de medici, acei oameni care nu se rezumă doar la slujba din centrele medicale, și susținătorii inițiativei. Mă refer aici la acel transfer de bunăvoință, de resurse și de valori umane pentru o Românie mai bună, mai sănătoasă, mai responsabilă. Am găsit în Asociația Salvați Copiii un susținător al caravanelor dedicate sănătății femeii, asigurând tot suportul local în desfășurarea evenimentului din Babadag. Randamentul acestor caravane este maxim când există implicare la nivel de autorități locale respectiv a unor ONG-uri partenere care lucrează la „firul ierbii”. Împreună putem aduce medicina secolului XXI în comunitățile izolate din mediul rural”, a declarat dr. Mihai Ranete, unul dintre fondatorii Asociației Caravana cu Medici și coordonatorul centrului din București.

În cadrul programului Sănătatea mamei și a copilului, au fost susținuți, până în prezent, 56.000 de beneficiari (mame, gravide, copii 0-5 ani). 

O inițiativă globală

Caravana medicală se desfășoară în cadrul proiectului „Un model integrat pentru asigurarea accesului la servicii medicale și sociale pentru adolescente însărcinate și mame adolescente în zonele rurale dezavantajate”, destinat adolescentelor însărcinate și celor care au devenit mame, provenind din mediul rural din România și Republica Moldova.

Implementat ca parte a iniţiativei globale MSD for Mothers, proiectul are o valoare de peste 1.400.000 de dolari americani și se va desfășura pe o perioadă de 3 ani (2021-2024).

Suma alocată reprezintă cea mai mare investiție într-un proiect de responsabilitate socială corporativă (CSR) a unei companii farmaceutice din România și una dintre cele mai mari investiţii sociale private, din domeniul sănătăţii. Acest proiect vine în completarea demersurilor de reducere a mortalității materne susținute de MSD România încă din 2016.

Proiectul ținteşte un număr de circa 6.300 de beneficiari (adolescentele însărcinate sau cu risc de sarcini nedorite, mame minore și copii cu vârsta de până la 5 ani) din județele cele mai sărace ale celor două țări și cu cele mai mari incidențe ale sarcinilor la adolescente.

Etichete: salvati copiii Salvati Copiii Romania caravana medicala caravana cu medici Dr. Mihai Ranete gabriela alexandrescu mame adolescente mame minore sarcini nedorite

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.