Peste 100 de participanți din 19 țări francofone, inclusiv România și Republica Moldova, vor participa la București, la Summitul Mondial Francofon.
Palatul Parlamentului României găzduiește, în perioada 19–21 noiembrie a.c., Summitul Mondial Francofon dedicat politicilor de sănătate, educație și cercetare în cadrul diplomației științifice internaționale francofone.
Organizat sub egida Confederației Internaționale a Decanilor Facultăților de Chirurgie Dentară Francofonă (CIDCDF-AUF), summitul va reuni personalități din lumea academică, politică și diplomatică francofonă. Evenimentul își propune să consolideze cooperarea universitară și științifică între statele francofone, oferind un spațiu de reflecție strategică asupra viitorului sănătății și educației medicale în era globalizării.
„Francofonia reprezintă o comunitate a cunoașterii, a valorilor și a responsabilității comune. Prin acest summit, reafirmăm puterea educației și a cercetării de a uni națiunile, de a construi punți între culturi și de a transforma știința într-un instrument al păcii și al progresului. Bucureștiul devine, astfel, un nod al diplomației științifice francofone, unde inovația și solidaritatea converg pentru un viitor mai sănătos și mai echitabil” a declarat prof. dr. Norina Consuela Forna, președinta CIDCDF-AUF.
Summitul va reuni peste 100 de participanți din 19 țări francofone, printre care 13 decani ai facultăților de medicină și științe ale sănătății, membri ai Academiilor de Științe, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale francofone.
„Acest eveniment (...) reprezintă o platformă strategică de dialog între lideri din domeniul sănătății, educației și cercetării, din peste 20 de țări. Reunim la București decani, academicieni, reprezentanți ai instituțiilor francofone și tineri lideri care împărtășesc aceeași convingere: că prin cunoaștere, cooperare și responsabilitate putem construi un viitor mai echitabil și mai sănătos pentru toate comunitățile francofone”, a completat președinta CIDCDF-AUF.
Între temele care abordate în cadrul reuniunii amintim: dezvoltarea politicilor publice francofone în domeniile sănătății, educației și cercetării; promovarea responsabilității sociale și a educației medicale incluzive; rolul parteneriatelor public-private în generarea progresului; afirmarea tinerilor lideri francofoni în domeniul academic și medical.
Programul include sesiuni științifice, mese rotunde și workshopuri, alături de o conferință plenară susținută de Mme Pham Minh-Hà (CNRS, Franța).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe