Newsflash
Știri

Specialiştii vor revizui specificaţiile tehnice pentru ambulanţele noi

de L. Budin - feb. 6 2023
Specialiştii vor revizui specificaţiile tehnice pentru ambulanţele noi

S-au alocat fonduri europene nerambursabile pentru achiziția a aproximativ 1.200 autospeciale, cea mai mare parte dintre ele urmând a fi direcționate către Serviciile Publice de Ambulanță.

În ultimele zile, la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a întrunit o comisie de specialiști, cu reprezentare largă, atât din cadrul serviciilor de ambulanță, cât și din cadrul UPU-SMURD și al inspectoratelor pentru situații de urgență, care a urmărit revizuirea specificațiilor tehnice pentru ambulanțele care vor fi achiziționate, astfel încât dotarea acestora să fie în conformitate cu toate evoluțiile tehnicii și a tehnologiilor medicale actuale, se arată pe pagina de Facebook a DSU.

ambulanta-protest-wikimedia
Sursă foto: Wikimedia Commons

 

Stabilirea noilor specificații tehnice a fost finalizată în faza de ciornă, urmând a fi începute consultările cu piața.

Precizăm că la acest moment există o alocare din fondurile europene nerambursabile pentru achiziția a aproximativ 1.200 ambulanțe, cea mai mare parte dintre acestea urmând a fi direcționate către Serviciile Publice de Ambulanță, iar restul către SMURD”, se subliniază în postare.

Achiziția de ambulanțe nu a mai putut fi realizată la finalul anului trecut, dat fiind faptul că ofertanții nu și-au mai susținut ofertele care fuseseră agreate prin acordul cadru și nu au acceptat nici majorările de prețuri care au devenit posibile prin OUG nr. 64/2022, se arată în postare.

Ofertanții au considerat că este mai convenabil pentru ei „să se prezinte cu noi oferte la o nouă procedură de achiziție, motivele invocate fiind legate de creșteri substanțiale de prețuri ale materialelor folosite sau crize regăsite pe piața auto (criza semiconductorilor), generate de pandemia de COVID-19 și situația geopolitică delicată reprezentată de agresiunea militară rusă în Ucraina”.

Institutul Inimii din Târgu Mureş va avea un sediu nou

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe