Vehiculele vor fi utilizate pentru transportul mai multor pacienți pe targă şi scaune, fiind dotate cu truse care includ oxigen şi defibrilator semiautomat.
IGSU anunță că a recepționat 122 de vehicule de tip A2, destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă Judeţene, se informează într-un comunicat preluat de Agerpres.
În primele luni ale anului, la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit o comisie de specialişti, cu reprezentare largă, atât din cadrul serviciilor de ambulanţă, cât şi din cadrul UPU-SMURD şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, care a urmărit revizuirea specificaţiilor tehnice pentru ambulanţele care vor fi achiziţionate, astfel încât dotarea acestora să fie în conformitate cu toate evoluţiile tehnicii şi a tehnologiilor medicale actuale.
IGSU, desemnat ca unitate de achiziţii centralizate pentru ambulanţe, prin OUG nr. 74/2017, a semnat la începutul acestui an un contract subsecvent pentru achiziţia a 122 de ambulanţe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă.
Achiziţia din fonduri europene este parte a Programului Operaţional Regional 2014-2020 - Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţe medicale - Regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru.
Valoarea unitară, conform contractului de furnizare este de 233.971 lei, iar valoarea totală, conform contractului de furnizare este de 28.544.577 lei.
Sursă foto: Wikimedia Commons
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe