Sindromul hemoragic alveolar constituie întotdeauna o urgenţă diagnostică şi terapeutică. Metoda ideală pentru confirmarea acestuia este lavajul bronhoalveolar, după cum aflăm, la rubrica In vitro, din articolul semnat de dna dr. chim. Aneta Şerbescu.
Sindromul hemoragic alveolar este adesea un sindrom clinic catastrofic ce conduce la insuficienţă respiratorie. Confirmarea unei hemoragii alveolare necesită un lavaj bronhoalveolar (LBA), mai ales că simptomele nu sunt specifice, hemoptizia este absentă la o treime din pacienţi, iar imaginea radiologică este nespecifică şi similară cu alte procese de umplere alveolară.
Sindromul hemoragic alveolar poate avea mai multe cauze. Întârzierea diagnosticului poate duce la complicaţii fatale pulmonare sau renale. Un diagnostic rapid şi corect este crucial pentru instituirea terapiei. Principalele cauze ale hemoragiei pulmonare difuze sunt redate în tabelul alăturat. Acest grup heterogen de afecţiuni se caracterizează clinic prin hemoptizie şi uneori anemie, radiologic prin infiltrate pulmonare şi patologic prin hemoragie difuză intraalveolară, evidenţiată prin prezenţa sângelui proaspăt şi a depozitelor de hemosiderină în macrofage.
Pe baza aspectului macroscopic al lichidului de LBA se poate stabili un diagnostic de suspiciune chiar în timpul bronhoscopiei. Lichidul de LBA se colorează, progresiv, în timpul aspiraţiei, în funcţie de vechimea sângerării, de la fracţiune la fracţiune: roşu închis intens, roşu oranj sau maron închis. Cu cât sângerarea este mai veche, cu atât lichidul este colorat mai intens, în maron ruginiu. Colorarea este cauzată de amestecul eritrocitelor cu macrofagele alveolare ce conţin hemosiderină. Când sângerarea este recentă, în macrofage apar incluziuni rotunde, galben aurii; este vorba de fragmente de eritrocite fagocitate. Acest fapt dovedeşte o cauză alveolară a sângerării.
După o singură hemoragie alveolară acută, cronologic, au loc următoarele modificări în decursul timpului:
1. După primele ore, se întâlneşte ca singur indicator al sângerării un mare număr de eritrocite;
2. Până la 48 de ore, se identifică în plus în macrofage incluziuni rotunde, galben-aurii (fragmente de eritrocite);
3. Cel mai devreme după 48–72 de ore, în macrofage se identifică hemosiderina.
În microscopia optică, în macrofagele alveolare se recunoaşte uşor un pigment brun, ce conţine hemosiderină, pozitivă în coloraţia specifică pentru fier (albastru de Prusia). Cuantificarea cantităţii de hemosiderină se face prin scorul Golde; un scor mediu este stabilit prin numărarea a 100 de macrofage pe un frotiu colorat cu ferocianură de potasiu. La subiecţi normali, scorul are valoarea cuprinsă între 4 şi 25; cele mai mari valori (100–400) au fost observate în hemosideroza pulmonară idiopatică, probabil datorită cronicizării bolii. Valori ale scorului Golde între 100 şi 300 se întâlnesc în hemoragiile alveolare de gravitate medie; valorile între 300 şi 400 – numai în cele severe. Dacă sunt mai mult de 90% macrofage alveolare Fe-pozitiv (siderofage), există cu siguranţă un sindrom hemoragic alveolar sever.
În hemoragia pulmonară, pe lângă prezenţa numeroaselor macrofage încărcate cu hemosiderină, se întâlneşte un număr crescut de celule, un procent mai mare de macrofage şi de neutrofile, chiar la pacienţi cu leucopenie.
Încărcarea exogenă a plămânilor cu fier, de cele mai multe ori profesional (de exemplu: şlefuitor de metale sau sudor electric), se poate diferenţia uşor de cea endogenă, datorită configuraţiei particulei Fe-pozitiv în macrofagele alveolare. În sideroza exogenă lipsesc fragmentele de eritrocite; în siderofage, pulberile fagocitate se colorează antracotic.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe