La 25 martie, Simone Signoret, marea doamnă a cinematografiei franceze, ar fi împlinit 90 de ani. Pe numele său real Simone Henriette Charlotte Kaminker, cea care avea să devină cunoscută pentru strălucita sa carieră care a acoperit cinci decenii de activitate, în care s-a impus atât ca actriţă, cât şi ca scriitoare şi activistă politică, s-a născut în Germania, la Wiesbaden, ca fiică a franţuzoaicei Georgette Signoret şi a lui André Kaminker, un lingvist evreu, originar din Polonia. În 1923, familia Kaminker se instalează în Franţa, în eleganta suburbie pariziană Neuilly-sur-Seine.

   Simone visa să devină actriţă, dar pentru început a lucrat la secretariatul unor publicaţii ale vremii. S-a făcut remarcată într-o seară, când a intrat la celebra cafenea „Flore“, unde în martie 1941 se întâlneau intelectualii din Saint-Germain-des-Prés, cafenea frecventată de Sartre, fraţii Prévert, Giacometti, Soutine, Picasso etc. Această tânără era o apariţie care nu putea trece neobservată. Intrase în lumea magică a culturii moderne, în care se vorbea despre filosofie, politică, pictură, film. „Prieteniile care datează din acea epocă sunt indestructibile“, avea să spună ea mai târziu. A părăsit redacţia, pentru a face film. Îşi ia numele de Signoret şi face, pentru început, roluri de figuraţie sau cu replici scurte. Între timp, frecventează cursurile celebrei Solange Sicard. Marcel Carné îi oferă în 1942 prima ei experienţă adevărată în cinematografie – rolul uneia dintre cele patru femei de la castel din „Trubadurii diavolului“ (Les Visiteurs du soir).

   A debutat apoi la teatrul „Mathurins“, unde joacă alături de Daniel Gélin, care se îndrăgosteşte de ea şi cu care frecventează „Flore“, dar în 1948 se căsătoreşte cu regizorul Yves Allégret. Fetiţa lor Catherine avea deja doi ani. Cu el turnase în „Les Démons de l’aube“. Continuă să joace în roluri de femeie uşuratică, seducătoare şi este socotită o tânără actriţă cu un viitor promiţător. Dar momentul cel mai special al existenţei sale s-a petrecut pe terasa de la „Colombe d’Or“ din staţiunea Saint-Paul-de-Vence de pe Coasta de Azur, în august 1949, când îl întâlneşte pe Yves Montand, „bărbatul vieţii sale“. Atunci s-a petrecut acel coup de foudre dintre cei doi. Montand era o vedetă afirmată şi era la finalul unei legături amoros-profesionale cu Edith Piaf, care îi deschisese porţile celebrităţii. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.