Newsflash

Rezultate căutare « cardiologie »


Cardiologie şi neurologie vasculară

de Acad. Constantin POPA - dec. 30, 2014

Ansamblul cardio-cervico-cerebral patologic şi consecinţele suferinţei arteriale la nivelul creierului sunt prezentate de acad. Constantin Popa într-o serie de imagini spectaculoase.

Congresul European de Cardiologie – München 2012

de Prof. dr. Mircea CINTEZĂ - sept. 27, 2012

   Congresul European de Cardiologie a împlinit în această vară 60 de ani. Prima ediţie a avut loc la Londra, în 1952, şi a întrunit 2.000 de participanţi. Congresul cardiologilor europeni a crescut încetul cu încetul. La această a 60-a ediţie au fost peste 30.000 de participanţi. De câţiva ani, congresul organizat de European Society of Cardiology a devenit cel mai amplu congres de cardiologie din lume, devansând reuniunile similare organizate de American Heart Association sau de American College of Cardiology.
   Anul acesta, participanţii au venit din peste 150 de ţări. O treime – deci circa 10.000 – au venit din afara Europei. În cele aproape cinci zile ale Congresului (25–29 august) au fost prezentate peste 4.000 de lucrări originale în 34 de săli concomitent.
   Cu ocazia deschiderii Congresului, Michel Komajda (Franţa), preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), a reamintit că ESC este în prezent una din cele mai puternice societăţi medicale ale lumii. Sunt 54 de ţări membre şi alte 36 afiliate, iar din societatea principală au derivat alte şase asociaţii profesionale internaţionale majore şi 19 grupuri de lucru. Principala revistă a societăţii, European Heart Journal, care are vârsta de „doar“ 32 de ani, are un factor de impact de peste 10, nu departe de impactul celor două mari şi vechi reviste de cardiologie, Circulation şiJACC. Acest indicator de valoare va creşte, fără îndoială, din nou, odată cu trecerea revistei la apariţie săptămânală, din 2013.
   Mai trebuie să amintim că ESC desfăşoară o asiduă activitate de sprijinire a cercetării medicale, a educaţiei medicale şi de încurajare a tinerilor să se îndrepte spre cercetare medicală, fie ea clinică sau fundamentală. Numeroasele premii acordate – pe domenii – tinerilor medici, bursele de cercetare, atelierele de formare, ESC-eL (platforma electronică de formare care conferă, după doi ani de pregătire la distanţă, o diplomă de excelenţă în cardiologia europeană) – toate acestea reflectate într-un site al ESC de o bogăţie şi varietate de informaţii profesionale practic în totalitate gratuite – fac din activitatea online a ESC una din cele mai bogate existente în medicină.
   Prezentăm, pentru publicul medical din România, o trecere în revistă a noutăţilor semnificative ale Congresului ESC 2012.

Congresul Naţional de Cardiologie - ediţie jubiliară

de Dr. Camelia Cristina DIACONU - oct. 19, 2011

Congresul Naţional de Cardiologie, desfăşurat recent la Sinaia, aflat la a 50-a ediţie, a prilejuit, pe lângă evocarea unor momente de seamă din istoria Societăţii Române de Cardiologie, şi discursul prof. dr. Michel Komajda, preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie. Împărtăşirea actualităţilor din specialitate şi a colaborărilor interdisciplinare de către personalităţi în domeniu din ţară şi străinătate, lansarea compendiumului de ghiduri ale ESC etc. şi alte manifestări ale acestui eveniment complex sunt oglindite într-o relatare semnată de dna dr. Camelia Cristina Diaconu.

 

Ghiduri pentru Cardiologie

de Alexandru NEAGU - feb. 11, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 

Continuitate în Cardiologie

de Prof. dr. Leonida GHERASIM - ian. 14, 2011

   Lucrare medicală importantă, care depăşeşte ca valoare titlul său formulat cu modestie – Mic tratat de Cardiologie, volumul elaborat sub redacţia dnei prof. dr. Carmen Ginghină se înscrie în seria de lucrări remarcabile publicate de Şcoala de Cardiologie de la Fundeni. „Eveniment editorial deosebit şi o bază pentru pregătirea excelentă a cardiologilor şi interniştilor“, după cum afirmă dl prof. dr. Leonida Gherasim, membru de onoare al Academiei Române, în recenzia tratatului, apariţia acestei lucrări valoroase din punct de vedere ştiinţific şi didactic deopotrivă era aşteptată şi necesară. După cum reiese şi din aprecierile cititorilor şi autorilor care, într-o formă inedită, întregesc prezentarea acestui volum. (...)
 
 

Farmacoterapia actuală în Cardiologie

de Prof. dr. Mihai NECHIFOR - ian. 7, 2011

   Recenta lucrare MEDICAMENTE ÎN CARDIOLOGIE, realizată de conf. dr. Ioan Bostaca, de la UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, în colaborare cu dr. Eduard Dabija şi dr. Mihaela Loghin, şi tipărită în bune condiţii grafice de Editura Stef din Iaşi, reprezintă o foarte utilă carte pentru toţi cei care utilizează arsenalul farmacoterapeutic actual în terapia bolilor cardiovasculare. Ea apare la zece ani după ce conf. dr. Ioan Bostaca a editat Dicţionarul de medicamente în cardiologie şi reflectă progresul în medicaţia cardiologică survenit în ultimul deceniu. (...)

Congresul Naţional de Cardiologie - Premiere absolute şi progres -

de Dr. Larisa IONESCU-CĂLINEŞTI - oct. 22, 2010

   Eveniment de maxim interes al calendarului ştiinţific medical, ajuns la cea de-a 49-a ediţie, Congresul Naţional de Cardiologie s-a desfăşurat între 7 şi 9 octombrie la Sinaia. Alături de dl dr. Dan Deleanu, preşedintele în exerciţiu al Societăţii Române de Cardiologie (SRC), din comitetul de organizare a Congresului au făcut parte dnele: prof. dr. Doina Dimulescu, conf. dr. Adriana Ilieşiu şi dnii: dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, prof. dr. Dragoş Vinereanu. Impresionantă – prin numărul mare de participanţi şi prin calitatea lucrărilor prezentate – manifestarea a beneficiat de prezenţa multor personalităţi ale Cardiologiei europene şi americane, profesorii: G. Filipatos, B. Merkely, G. Lip, J. Oldgren, M. Gheorghiade, S. Konstandinides, F. Cecchi, A. Lorber, A. Maggioni, C. Granger, H. Stam. S. Shaw, A. Roguin, B. Meier, C. Becattini, M. Saviano. În premieră absolută, a fost prezent preşedintele în exerciţiu al Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), dl prof. dr. M. Komajda (Franţa). (...)

Societatea de Cardiologie: program ambiţios!

de M. G. - iun. 25, 2010

   Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, în colaborare cu Societatea Română de Cardiologie şi Societatea Maghiară de Cardiologie, a organizat o reuniune ştiinţifică în perioada 23–25 iunie 2010. Principala temă a acesteia a fost tratamentul modern – repermeabilizarea prin angioplastie – a infarctului miocardic acut. Totodată, a fost dezbătută şi problematica tratamentului modern al insuficienţei cardiace. La această manifestare internaţională au participat specialişti din diferite ţări, care au susţinut conferinţe în limbile română, maghiară şi engleză, cu caracter educaţional, urmate de dezbateri pe teme actuale legate de tratamentul modern al bolilor cardiovasculare. (...)

 

Un valoros curs de Cardiologie

de Dr. C. M. - iun. 11, 2010

   Cele mai noi informaţii de care fiecare medic are nevoie în practica de zi cu zi vor fi prezentate în cadrul Conferinţei Naţionale de Cardiologie în Medicina Generală, ajunsă la a 8-a ediţie în România. Reuniunea a devenit tradiţională şi utilă prin aceea că abordează subiecte de actualitate din domeniul Cardiologiei generale. Discuţiile şi seminariile se constituie într-un excelent reper ştiinţific (diagnostic şi terapeutic) pentru medicul practician cardiolog, internist sau de familie şi reprezintă un valoros curs de Cardiologie. (...)


DESPRE FACTORI DE PREDICŢIE ŞI BIOMARKERI ÎN CARDIOLOGIE

de Dr. Cătălina PANAITESCU - feb. 12, 2010

Apărut spre finele anului trecut, numărul 4, volumul 4 al ediţiei în limba română a revistei JOURNAL OF THE AMERICAN COLLEGE OF CARDIOLOGY (JACC) începe cu un articol de referinţă privind Angina microvasculară şi eterna dilemă a pacienţilor cu durere toracică şi coronare normale angiografic. Autorul, dr. R. O. Cannon III, de la National Heart, Lung and Blood Institute din Bethesda, Maryland, citează rezultatele mai multor studii efectuate asupra acestei categorii de pacienţi (predominant femei între 40 şi 50 de ani, cu durere severă, invalidantă şi răspuns inconstant la terapia antiischemică uzuală) şi, în absenţa unui consens asupra fiziopatologiei şi a strategiilor de diagnostic şi tratament, sugerează câteva direcţii viitoare de cercetare. (...)

Metabolism şi Cardiologie la nivel european

de Dr. Silvia Ştefania IANCU - ian. 22, 2010

Problematica incidenţei şi prevalenţei crescute a bolilor cardiovasculare, dar şi endemia de diabet impun o atenţie sporită pe plan mondial, acordată studiului afecţiunilor în sine şi interrelaţiei dar, mai ales, potenţialului de agravare pe care îl are combinaţia celor două patologii. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe