Aproape o treime din contribuabilii români îşi exercită dreptul de a susţine cauze socio-umanitare, prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, arată ANAF.
Mai puţin de o treime din contribuabilii români (27,42%) care ar fi putut să susţină cauze sociale şi-au exercitat acest drept în 2002, prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, potrivit unui comunicat de presă al organizației Salvați Copiii România, preluat de AGERPRES.
În număr absolut, au fost completate 1.871.098 formulare, prin care românii au sprijinit activ cauze şi programe socio-umanitare, suma totală colectată prin acest mecanism fiind de 296.587.817 lei (din care 268.238.966, în urma depunerii Formularului 230 şi 28.348.851, în urma depunerii Declaraţiei unice în 2022), potrivit unui răspuns dat de ANAF solicitării Salvaţi Copiii România.
Organizaţia face un apel pentru ca românii să îşi exercite opţiunea de a susţine cauzele sociale şi anunţă o listă de 39 de spitale de pediatrie şi maternităţi care au solicitat ajutorul pentru a fi dotate cu aparatură medicală performantă.
Din 2010 şi până în prezent, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat 107 unităţi medicale (secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie) din toate judeţele ţării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.
Doar în 2022, Salvaţi Copiii a dotat peste 50 de unităţi medicale cu echipamente performante, asigurând supravieţuirea şi tratamentul adecvat pentru cel puţin 40.000 de copii.
Pentru că viaţa unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiţia pe care o facem în maternităţi şi programe integrate pentru susţinerea sănătăţii mamei şi copiilor, Salvaţi Copiii lansează un apel pentru redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente performante a maternităţilor (secţii de Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, Obstetrică-Ginecologie) şi a spitalelor şi secţiilor de pediatrie.
„După o analiză a solicitărilor primite de la medici din întreaga ţară, am prioritizat programul de dotare cu aparatură medicală a secţiilor de pediatrie şi de neonatologie. În cadrul acestui program-cheie al Salvaţi Copiii România, mecanismul de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit către cauza spitalelor este un mecanism vital”, a explicat Gabriela Alexandrescu (foto), preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România.
- În ciuda unor progrese evidente, România continuă să se menţină pe primele locuri în UE27 în ceea ce priveşte rata mortalităţii la copii sub un an, valoarea la care s-a ajuns în 2020 potrivit datelor INS (5,6/1000 născuţi vii) fiind practic similară cu rata medie a vechii Uniuni Europene de acum circa 20 de ani.
- Potrivit datelor Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor Medicilor de Familie, 53% din localităţile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienţi medici de familie.
Multe fete şi femei din zonele rurale defavorizate recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii, nu ajung la medic pentru luarea în evidenţă şi monitorizarea adecvată a sarcinii şi aşteaptă până când situaţia lor se precipită sau se înrăutăţeşte.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe