Noile reglementări prevăd, între altele, obligativitatea ca administratorul sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație să fie medici membri ai colegiilor medicale.
Vineri, 31 ianuarie a.c., guvernul a publicat în Monitorul Oficial o ordonanță privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale. Actul legislativ conține o serie modificări privind înființarea cabinetelor medicale, activitățile care pot fi desfășurate în ele, dar și reglementări în ceea ce privește raportarea și publicitatea.
Astfel, potrivit documentului, cabinetele medicale vor putea să desfășoare fie doar activități medicale (obiectiv unic de activitate), fie activități medicale, ca obiect principal de activitate, și activități secundare, conexe actului medical: de învățământ, cercetare și dezvoltare în domeniul medical.
O altă noutate o constituie reformularea condițiilor de organizare a acestora. Astfel, potrivit actului legislativ, cabinetele medicale pot furniza servicii de asistență medicală în una dintre următoarele forme: cabinet medical organizat potrivit prevederilor pentru medicii care își exercită profesia ca profesie liberală; societate; asociație sau fundație; în cadrul cultelor religioase și lăcașelor de cult religios; cabinete de medicină sportivă, cu respectarea prevederilor privind organizarea și funcționarea acestora.
Alte precizări sunt obligația raportărilor statistice de către cabinetele medicale și obligația cabinetelor medicale ca administratorul sau cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație să fie medici membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Noua Ordonanță prevede și sancțiuni mai mari pentru funcționarea fără certificat de înregistrare: „Constituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei funcționarea cabinetelor medicale fără deținerea certificatului de înregistrare”.
Foto: Shutterstock
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe