Colegiul Medicilor din România a publicat punctul de vedere al prof. dr. Cătălina Poiană, după un incident petrecut la Spitalul Județean din Ploiești.
Recent, la Spitalul Județean Ploiești, un medic a fost filmat într-un dialog cu pacienții pe un ton nepotrivit. În calitate de președintă a Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Cătălina Poiană a vrut să facă următoarele precizări (mesajul ei integral a fost publicat pe pagina de Facebook a CMR).
Președinta CMR a povestit că a aflat despre această situație din relatările apărute în mass-media. În urma relatărilor din presă, ea a luat legătura cu președintele Colegiului Medicilor din județul Prahova pentru a obține informații suplimentare și a încercat să ia legătura cu medicul implicat.
Până la momentul postării punctului de vedere al președintei CMR pe Facebook, nu fusese înregistrată nicio plângere oficială referitoare la comportamentul medicului de la Spitalul Județean din Ploiești.
„Atitudinea care trebuie să guverneze relația dintre medic și pacient în timpul exercitării profesiei medicale, dar și în afara orelor de program, trebuie să fie una de respect reciproc. Atitudinea domnului doctor relevată efectiv din dialogul filmat și prezentat în mass-media, personal, consider că nu este cea mai potrivită. Nu trebuie țipat, sau, mai corect, consider că trebuie evitat orice fel de conflict, inclusiv cel verbal și orice situație care poate genera o discuție în contradictoriu”, a subliniat prof. dr. Cătălina Poiană.
Pe de altă parte, aceasta a punctat că trebuie să înțelegem că fiecare medic poate avea o anumită încărcătură, un anumit grad de burnout, „iar din ce am înțeles – repet, din ce a fost prezentat în mass-media –, domnul doctor terminase programul de consultații și consultase deja un număr mare de pacienți aflați, probabil, în cadrul programărilor existente, dar și un număr de pacienți aflați în afara programărilor”.
Președinta Colegiului Medicilor din România a amintit că este posibil ca la medici, precum cel implicat în acest incident, să intervină oboseala, încărcătura psihică.
„NU caut scuze, vorbesc la modul general, mai ales ca nu cunosc toate aspectele. Dacă vreunul dintre acei pacienți care NU erau pe listă putea să reprezinte o urgență care să fie amenințătoare de viață, medicul sau orice alt coleg trebuia să intervină. Aici cred că vorbim, în primul rând, de o problemă de sistem, de a avea în ambulatoriu ture cu medici de aceeași specialitate, dar, bineînțeles, știm cu toții că, în marea majoritate a situațiilor, există o lipsă de medici”, a mai scris prof. dr. Cătălina Poiană în punctul de vedere publicat și pe pagina sa de Facebook.
În plus, amintește președinta CMR, asistența medicală în Ambulatoriu este una dintre activitățile care pot fi deficitare din cauza finanțării inadecvate și pot exista situații în care medicii să prefere să lucreze în sistemul privat.
„Medicul, ca orice alt angajat, are un program care presupune un anumit timp de lucru și ore de odihnă. Cred că trebuie găsite soluții ca programările să decurgă eficient, atât pentru medic, dar și ca pacienții să nu fie nevoiți să aștepe la cozi. În același timp, și pe pacienți îi rog, cu considerație, să înțeleagă că trebuie să se programeze conform unui orar bine stabilit”.
Puteți citi aici integral punctul de vedere al președintei Colegiului Medicilor din România.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe