Șeful DSU, dr. Raed Arafat, a primit vizita unei delegații condusă de Robert Kaufman de la Crucea Roșie Americană, alături de Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.
„În cadrul întâlnirii, discuțiile au vizat prezentarea situației actuale regăsită la granițele țării, acțiunile întreprinse de instituțiile statului cu rol în gestionarea situației din Ucraina, ajutorul umanitar și misiunile specifice de sprijin oferite de România în contextul conflictului armat din Ucraina”, au precizat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Citește și: Dr. Raed Arafat, la Chișinău: Reziliența înseamnă a fi pregătit
Totodată, au fost discutate aspecte legate de misiunea salvatorilor trimiși în sprijinul autorităților turce, având în vedere situația de urgență generată de cutremurele de peste 7 grade Richter manifestate pe teritoriul acestui stat.
Întâlnirea a avut drept scop găsirea unor soluții comune și continuarea acțiunilor de întrajutorare și sprijinire atât a cetățenilor ucrainieni, cât și a cetățenilor turci.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe