Newsflash

Principii la finalul vieţii

de Prof. dr. Peter MANU - aug. 19 2013
Principii la finalul vieţii

La camera de gardă a unui spital de urgenţă se prezintă un pacient cu o patologie oncologică în fază terminală. Care trebuie să fie atitudinea urgentiştilor în faţa unui asemenea caz? Câte resurse pot şi trebuie să fie direcţionate către un caz la care intervenţiile sunt doar paliative? (Dr. A. M.)

 

   „Terminal cancer is a malignancy expected to cause the patient’s death in a short period of time (weeks to several months). Patients with terminal cancer have at least two of the following: no response to any form of therapy, tumor-related cachexia, metastases to multiple sites or secondary metastases (i.e., those arising from an already metastatic focus), a need for constant pain medication, and compression of vital stuctures.“ (McGraw-Hill Concise Dictionary of Modern Medicine, 2002).
   În ultima zi de viaţă, 61,5% din bolnavii cu un cancer terminal din Perth (Australia) erau în spital şi 10% din ei veniseră cu doar câteva ore în urmă la camera de gardă1. De cealaltă parte a globului, în Noua Scoţie (Canada), proporţia celor care vor sfârşi într-un pat de spital era de 68,4%2. Cei care evită spitalizarea sunt dintr-o categorie socioeconomică favorizată, au acces la metode moderne de paliaţie şi se bucură de atenţia unui medic de familie care asigură continuitatea îngrijirii. Oricare ar fi cifrele aplicabile României, concluzia nu poate să fie decât aceeaşi: majoritatea celor care suferă de complicaţiile cancerului terminal nu va muri acasă.
   La prezentarea în camera de gardă, bolnavul de cancer terminal este, de cele mai multe ori, in extremis. Am asistat cu toţii la dispneea bolnavului de cancer bronhopulmonar cu metastaze pleurale, la durerile abdominale insuportabile ale cancerului de pancreas, la delirul provocat de hipercalcemie şi de encefalopatia hepatică sau uremică. Pentru medicul de gardă, aşadar, există întotdeauna justificări pentru internare. În primul rând, pentru a ameliora suferinţa, chiar dacă ştim că nu putem amâna, cu nici măcar o clipă, deznodământul.
   Ne întoarcem, ca întotdeauna, la principiile care ne călăuzesc profesiunea, cu deosebirea că, în aceste cazuri, îngrijim nu numai suferinţa bolnavilor, dar şi, poate chiar în mai mare măsură, durerea şi frica apropiaţilor acestora. Principiul beneficienţei, materializat în injecţia de morfină, care alină durerea şi scade setea de aer, dar şi în mâna care strânge, în semn de simpatie şi suport, braţul celui care plânge deja pierderea unei fiinţe iubite. Principiul non-maleficienţei împiedică trimiterea bolnavului înapoi acasă, de multe ori un loc al disperării şi singurătăţii. Principiul justiţiei sociale, mai bine spus al solidarităţii, se aplică aici, pentru că ne purtăm cum am vrea să fim şi noi trataţi atunci când vom ajunge, inevitabil poate, în aceeaşi situaţie. Şi principiul autonomiei, adică înţelegerea faptului că nu putem să cerem nimănui să nu-i fie frică de moarte, se aplică în acest caz.
   Cât despre resurse, decizia nu este a urgentiştilor. Majoritatea banilor alocaţi sănătăţii sunt oricum consumaţi în ultimul an de viaţă. Înainte de a sugera că ar fi mai bine să trimitem acasă un bolnav care va muri în următoarele trei zile, ar trebui poate să reevaluăm cheltuielile mult mai mari pe care le facem folosind metode terapeutice despre care ştim că vor avea numai un efect marginal asupra calităţii vieţii bolnavului cu neoplasm malign (sau cu orice altă boală în stadiu terminal), chiar dacă obţinem câteva săptămâni sau luni de suferinţă în plus. După aproape jumătate de secol în medicină, cred că o moarte cât mai blândă şi cât mai demnă merită cel puţin la fel de mult ca prelungirea, fără speranţă de mai bine, a vieţii noastre.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.


Notă autor:

1. Rosenwax LK, McNamara BA, Murray K, McCabe RJ, Aoun SM, Currow DC. Hospital and emergency department use in the last year of life: a baseline for future modifications to end-of-life care. Med J Aust. 2011 Jun 6;194(11):570-3

2. Burge F, Lawson B, Johnston G, Cummings I. Primary care continuity and location of death for those with cancer. J Palliat Med. 2003 Dec;6(6):911-8

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe