Newsflash
Știri

Premieră la SJU Suceava: intervenţie cu cell-saver pentru un pacient de 240 kg

de Dorina Novac - apr. 21 2023
Premieră la SJU Suceava: intervenţie cu cell-saver pentru un pacient de 240 kg

O intervenţie chirurgicală ortopedică complexă a fost realizată la SJU Suceava. Astfel, a fost utilizat, în premieră în judeţ, un aparat de tip „cell-saver” pentru auto-transfuzie.

Intervenția a fost efectuată în cazul unui bărbat în vârstă de 41 de ani cu obezitate morbidă, având o greutate de aproximativ 240 kilograme.

SJU Suceava

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat, joi, că pacientul a fost implicat într-un accident rutier în urmă cu două săptămâni, iar investigaţiile efectuate în UPU au identificat o fractură la nivelul şoldului stâng ce necesita intervenţie chirurgicală ortopedic (fractură de cotil stâng cu deplasare mare, echivalentă cu o separare a articulaţiei şoldului, scrie Agerpres.

Citește și: SJU Suceava: angajații vor fi instruiți din nou pentru standardul anti-mită

„A fost o adevărată provocare pentru personalul medical întrucât intervenţia a necesitat pat special, masă operatorie specială, au fost folosite cele mai mari instrumente şi chiar şi aşa am fost la limita tehnologiei. De asemenea, investigaţiile imagistice s-au efectuat cu dificultate din cauza circumferinţei abdominale a pacientului care nu permitea trecerea prin scanerul computer tomografului. Intervenţia a durat aproximativ şase ore. Numai instalarea pacientului pe masa de operaţie a durat 45 de minute şi a necesitat şapte persoane”, a explicat dr. Dan Teodorovici.

Acesta a spus că, în condiţiile în care riscul de sângerare masivă la un astfel de pacient era ridicat, echipa ATI a hotărât folosirea, în premieră, a unui dispozitiv aflat în dotarea spitalului, achiziţionat din fonduri proprii, de tip „cell-saver”, pentru a recupera o parte din sângele pierdut intraoperator şi a-l transfuza înapoi pacientului.

În timpul intervenţiei, pacientul a pierdut aproximativ 3 litri de sânge, din care s-a reuşit recuperarea, procesarea şi transfuzarea a aproximativ 1 litru concentrat eritrocitar.

Evoluţia pacientului a fost favorabilă până în acest moment, dar este necesară supravegherea lui în continuare deoarece riscul de a dezvolta complicaţii majore este ridicat.

Acesta este pacientul cu greutatea cea mai mare operat până acum în Secţia de ortopedie a SJU Suceava.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe