Am auzit parlamentari români discutând serios despre posibilitatea introducerii denumirii de nursă, în loc de asistent medical generalist, iniţiativă care ar fi fost unică în spaţiul european şi de neînţeles pentru francezi de exemplu, care nu au simţit nevoia să schimbe denumirea de infirmiere cu cea de nurse. Mai precizez doar, pentru că orice comentariu mi se pare inutil, că în Directiva 100/2006, care completează Directiva 36/2005, titlul pentru România este de asistent medical generalist. Măcar consilierii acelor politicieni ar fi trebuit să ştie acest lucru.

     2009 a fost anul în care am constatat ce efecte dezastruoase le poate avea amatorismul în dezbaterea politică asupra unei categorii profesionale şi în ce măsură ne poate scoate de pe harta europeană a statelor în care reglementarea profesiei de asistent medical este o tradiţie, ca în Spania, Marea Britanie sau Irlanda, unde organizaţiile de reglementare funcţionează de peste o sută de ani. Probabil, lipsa informaţiilor în ceea ce priveşte situaţia la nivel european i-a determinat pe unii politicieni să propună diminuarea rolului organizaţiei profesionale în privinţa reglementării profesiei. Şi tot pe seama unor lacune în informare aş trece şi discuţiile privind renunţarea la autonomia şi independenţa profesiei de asistent medical. Şi aceasta în timp ce există state în Europa, ca Italia, Marea Britanie, şi, mai nou, Spania, unde asistentul medical generalist are competenţe, foarte strict reglementate, chiar să prescrie medicamente. Ce model de asistent medical doresc politicienii români să impună în România, stat membru UE, dacă, prin măsurile propuse, subminează toate eforturile Ordinului de a alinia profesia noastră la ceea ce se întâmplă în statele UE şi ne trimit cu 20 de ani înapoi, când asistentul medical era considerat personal auxiliar în subordinea medicului?

     Faptul că o parte dintre propunerile menţionate anterior nu se regăsesc astăzi în legea profesiei se datorează eforturilor Ordinului, care a reuşit să îi convingă pe politicieni să amâne atât modificarea substanţială a Ordonanţei de Urgenţă 144, cât şi revenirea la vechea Lege a exercitării, 307/2004. Şi aceasta şi cu sprijinul colegilor din Consiliul European al organizaţiilor de reglementare, FEPI, care au trimis scrisori politicienilor, amintindu-le politicos că profesia de asistent medical din România trebuie integrată în Europa şi că Ordinul trebuie să fie un partener de discuţie în orice dezbatere referitoare la exercitarea profesiei. A fost, se pare, un gest necesar, deoarece, după 20 de ani de democraţie, prea puţini politicieni acceptă să se consulte cu seriozitate cu reprezentanţii unei profesii ce poate fi profund afectată de deciziile pe care ei le impun. Există şi câteva excepţii, şi transmit acelor oameni politici felicitările mele. Problema este că toţi cei implicaţi în elaborarea legislaţiei în sănătate trebuie să înţeleagă faptul că vorbim despre un domeniu sensibil, în care activitatea profesioniştilor, a asistenţilor medicali are efecte directe asupra a 20 de milioane de potenţiali pacienţi.

     Sper că, din acest punct de vedere, anul 2010 va fi unul în care clasa politică va fi, dacă nu mai informată, măcar mai dispusă să îi asculte pe profesioniştii care cunosc realităţile româneşti, dar şi pe cele europene în privinţa reglementării. Sper, de asemenea, ca noua lege a exercitării să fie una pentru asistenţii medicali şi în beneficiul pacienţilor.

     Vă doresc, stimaţi colegi, Sărbători fericite, iar anul viitor să fiţi sănătoşi, să aveţi satisfacţii profesionale şi să fiţi mândri că sunteţi asistenţi medicali. La mulţi ani!