După care, prin acte și fapte, prin fumul zarzavatului prăjit la foc mic mediatic, sfârșim în diabolism. Diversele așteptări ne-au fost înșelate. Unde trebuia să fie miracol, n-a fost. Unde trebuia să fie mister, n-a mai rămas. Unde ar trebui să fie autoritate, descoperim că nu e.

Mai mulţi doctori, în această perioadă, au devenit subiectul unor plângeri penale. Un cetăţean, spre exemplu, a depus o astfel de solicitare cuprinzând numele a 100 (!) de cadre medicale. Rudele celor decedaţi de COVID, unii convinși că cel plecat „a murit cu zile”, se răscoală. Sunt avocaţi populari, cu lipici la public, care promit despăgubiri astronomice odată ce dosarele vor ajunge în instanţă.

Căci așa e pe la noi. Avem legi șleampete, iar statutul, respectiv protecţia medicului la malpraxis aflăm că sunt iluzii. Ameninţarea imediată post-pandemică, deci, nu e doar peisajul sechelar, ci și litigaţia, respectiv Golgota instanţelor.

Cine va sta lângă medici? În ultimii doi ani, îngrijirile medicale au fost, mai des decât anterior, suboptimale. Oamenii au lucrat sub presiune, sub stres. Secţiile COVID au fost arhipline. De la un punct încolo, oboseala și-a spus cuvântul. Morișca ambulanţieră a făcut ca îmbolnăviţii să fie privaţi de grija obișnuită. Subiectul e foarte dureros. Dar, oricât de dureros ar fi, nu va scăpa atenţiei publice. Profesional, riscăm o nouă anatemă în jocul de lumini și umbre. În aceste condiţii, sfatul rezonabil pentru fiece doctor e să-și găsească un avocat decent, pentru că s-ar putea să i se ceară lămuriri.

Dar lasă asta. Spitalele s-ar putea să devină gripate, în solidar cu angajaţii, în tot ce înseamnă despăgubiri civile, unde s-ar putea să devină cazul. Nimeni nu pare foarte preocupat de fenomen, dar valul momentan se retrage, se ridică, după care lovește.

        Nicio asigurare de malpraxis nu acoperă toate daunele la acest moment. Nicio taxă plătită organismului de reglementare a activităţii medicale, recte Colegiul Medicilor sau Ordinul Asistenţilor, nu asigură decât – ipotetic – asistenţă juridică în caz de malpraxis. Și nicio prevedere, într-un peisaj deja suprareglementat, nu oferă confort sau siguranţă omului în halat. E o precaritate bolnăvicioasă, doar una dintre acelea care-au dus la migraţia masivă a medicilor.

Și ce facem noi? Nu mare lucru. În primul rând, că asociaţiile profesionale pe specialităţi sunt mai degrabă cluburi onorifice. În al doilea rând, că încrederea în Colegii e de ani buni la nivelul subsolului. Și, finalmente, medicii continuă să fie în bătaia vântului privind propria soartă ori destin, politic vorbind.

        Astfel că puneţi-vă centurile și ţineţi un Rudotel aproape. Vom experimenta turbulenţe.