Colegiul Medicilor din România a anunţat că în 2021 a emis 776 de Certificate Profesionale Curente pentru exercitarea profesiei în afara României.
Pentru anul 2021, Colegiul Medicilor din România (CMR) a emis un număr de 776 de Certificate Profesionale Curente (CPC).
Pentru perioada 2016-2020, situația este următoarea:
„Menționăm faptul că, situația statistică din anul 2016, 2017, 2018 și primele trei luni din anul 2019 a fost întocmită în baza raportărilor colegiilor teritoriale ale Colegiului Medicilor din România, iar începând cu luna aprilie 2019, situația statistică este întocmită direct din aplicația informatică a Colegiului Medicilor din România realizată pe baza înregistrărilor colegiilor teritoriale”, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, certificatul profesional curent (GOOD STANDING) este documentul eliberat la cererea medicului (ori la cererea autorității competente omoloage dintr-un alt stat) și cuprinde datele personale relevante cu privire la onorabilitatea, moralitate și competența cu care își poate exercita profesia medicul care deține sau a deținut în trecut calitatea de membru al CMR.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe