Asocieri
mai mult sau mai puţin întâmplătoare
Majoritatea covârşitoare a lucrărilor de
diplomă realizate de studenţii medicinişti din România urmează un tipar
asemănător: crearea unei baze de date cu înregistrările din foile de observaţie
deja arhivate, urmată de prelucrarea statistică a datelor. Rezultatele descriu
apoi lotul selectat retrospectiv, iar absolvenţii prezintă comisiei de examen o
serie de procentaje şi corelaţii puţin sau deloc relevante. De fapt, premisele
acestor aşa-zise studii lipsesc cu desăvârşire (care este ipoteza originală
cercetată?), valoarea statistică este minimă (lotul este selectat în funcţie de
ce foi sunt prin arhive şi de cât de bine sunt ele completate), iar rezultatele
nu servesc nimănui. Ceea ce nu-i împiedică însă pe autori să ajungă la
concluzii privind corelaţia dintre parametrul X şi parametrul Y, care – e clar!
– se influenţează reciproc, iar de aici până la relaţia de cauzalitate e doar
un (mic?) pas. Cu alte cuvinte, erorile din lucrările de diplomă sunt de toate
tipurile, dar asta nu înseamnă că autorii sunt răsplătiţi cu note mai mici de
10. Mai departe, încurajaţi de rezultate, unii dintre ei vor realiza, pe
acelaşi tipar, teze de doctorat la fel de valoroase. Că aşa stau lucrurile se
poate vedea din articolele publicate de doctoranzii români în revistele „B+“ şi
din refuzul oricărei reviste ştiinţifice internaţionale serioase de a publica
astfel de rezultate.
Studiile retrospective nu sunt însă cu totul
neinteresante, mai ales atunci când sunt realizate pe baza datelor din registre
naţionale. Şi asta pentru că înfiinţarea unor registre presupune şi stabilirea
unor date obligatorii pentru fiecare caz în parte, dar şi a unor ghiduri şi
protocoale de diagnostic şi tratament. În plus, numărul mare şi foarte mare de
cazuri dintr-un registru naţional face ca valoarea statistică a datelor să
crească şi riscul de erori să scadă.
Trebuie însă să reţinem un aspect important
al corelaţiilor statistice rezultate din analize retrospective: chiar dacă
variaţiile unor parametri par să fie corelate, aceasta nu înseamnă că ele chiar
sunt sau că variaţia unuia o cauzează pe a celuilalt. O mulţime de exemple în
acest sens oferă site-ul tylervigen.com, care
găseşte corelaţii insolite între parametri care nu pot avea vreo legătură unul
cu celălalt (fig. 1). Pentru a
confirma o relaţie cauză–efect nu este suficient un studiu retrospectiv, ci
este nevoie de unul prospectiv, care să formuleze ipoteza ce trebuie cercetată
şi apoi să realizeze un experiment care să dovedească obiectiv că intervenţia
asupra unui parametru duce la modificarea celuilalt parametru. Pentru relaţia
de cauzalitate este, în plus, nevoie şi de identificarea mecanismului biologic
implicat. Abia atunci corelaţia capătă sens şi se produce progresul ştiinţei.
Cu toate aceste rezerve şi păstrând în minte
faptul că asocierile nu sunt decât ipoteze interesante şi plauzibile, dar care
aşteaptă să fie dovedite şi explicate, regăsim în literatura ştiinţifică
medicală actuală numeroase corelaţii etiopatogenice originale, care merită
investigate şi elucidate.
Un studiu1 din Neurology, de pildă, a cercetat cazurile
de moarte subită neexplicată la pacienţi cu epilepsie comunicate în literatura
de specialitate şi a găsit că, din 253 de pacienţi la care s-a documentat
poziţia corpului, 73,3% au murit în decubit ventral, sugerând faptul că această
poziţie ar putea fi un factor major de risc pentru deces la pacienţii cu
epilepsie.
Un alt studiu2, publicat în Journal of the National Cancer Institute, a
găsit o corelaţie între consumul de cafea (peste patru căni pe zi) şi protecţia
faţă de apariţia melanomului, chiar dacă e vorba de o corelaţie slabă şi un
efect modest (reducere a riscului cu 20%).
O altă asociere cu posibile implicaţii
etiopatogenice este descrisă de un grup danez în British Journal of Clinical Pharmacology. Studiul3, care a analizat
datele din registrele naţionale, a identificat 317 cazuri de femei de vârstă
fertilă (15–49 ani) diagnosticate cu gliom (tumoră malignă cerebrală) confirmat
histologic. În comparaţie cu un grup de control, cazurile cu gliom s-au asociat
cu consumul de contraceptive hormonale (risc de cancer crescut cu 50%). În
plus, asocierea a fost mai puternică la femeile care au luat contraceptive o
perioadă mai lungă (cel puţin cinci ani – risc crescut cu 90%) şi au primit
exclusiv progesteron (risc de 2,4 ori mai mare).
Administrarea postoperatorie de
antiinflamatoare nesteroidiene la pacienţii care suferă o intervenţie
chirurgicală colorectală se asociază cu un risc semnificativ crescut de
complicaţii anastomotice, după cum reiese dintr-un studiu4 publicat
în JAMA Surgery. Analizând
retrospectiv registrele de operaţii din statul Washington în perioada
2006–2010, medicii au găsit că administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene
în primele 24 de ore după chirurgia gastrointestinală a crescut cu 24% riscul
de complicaţii la nivelul anastomozei. Cum corelaţia constatată era minimă,
s-au căutat efectele pe subgrupuri şi s-a găsit că, în chirurgia colorectală,
riscul a fost cu 70% mai mare după administrarea simptomaticelor (12,3% vs.
8,3%).
Şi în European
Heart Journal a apărut săptămâna aceasta un interesant studiu5
de asociere, de această dată între consumul de alcool şi riscul de insuficienţă
cardiacă. Dar nu în sensul la care, intuitiv, v-aţi putea gândi. Consumul
moderat de alcool la vârstă medie se asociază cu un risc scăzut de insuficienţă
cardiacă ulterioară, atât în comparaţie cu abstinenţii, cât şi cu băutorii
„experimentaţi“.
Studiile de mai sus prezintă ipoteze
interesante, dar nu mai mult de atât. În vreme ce pacienţii cu epilepsie ar
putea, de exemplu, să aibă de câştigat prin evitarea decubitului ventral, nu ar
fi indicat ca nebăutorii să treacă brusc la consumul de alcool. Nu înainte de a
fi dovedit mecanismul cauzal al respectivei corelaţii.
Americanii
şi pizza
Pediatrics,
revistă editată de American Academy of Pediatrics, a publicat o interesantă
analiză6 a felului în care a evoluat, în ultimii zece ani, consumul
de pizza în SUA şi aportul caloric al acestui aliment. Astfel, chiar dacă
aportul energetic total la copii şi adolescenţi a scăzut cu 25% din 2003–2004
până în 2009–2010, prevalenţa consumului a crescut, compensând respectiva
scădere.
Recomandarea
autorilor este că ar trebui redus consumul de pizza, din cauza aportului
ridicat de calorii (până la 20% din aportul zilnic), grăsimi saturate (3–5 g)
şi sare (134–484 mg). În plus, dată fiind popularitatea alimentului în rândul
copiilor şi adolescenţilor, conţinutul său nutritiv ar trebui îmbunătăţit.
Noi
celule Cajal
American
Gastroenterological Association (AGA) a lansat de curând o nouă revistă
ştiinţifică, Cellular and Molecular
Gastroenterology and Hepatology. Aceasta se adaugă celor două jurnale AGA
deja bine-cunoscute, Gastroenterology
şi Clinical Gastroenterology and
Hepatology. Ne-a atras atenţia, la debutul noii publicaţii, un studiu7
morfologic care descrie celulele interstiţiale Cajal (ICC) de la nivelul
colonului şi care identifică un subtip nou de ICC perivasculare, asociate cu
microvascularizaţia colonică.
Posibil
tratament pentru endometrioză
Un studiu8 publicat în Science Translational Medicine descrie rezultatele obţinute la
şoareci cu un tratament inovator pentru endometrioză. Spre deosebire de
strategia terapeutică actuală, de scădere prin supresie a nivelului de
estrogeni circulanţi, noul tratament combină efectele a două substanţe –
cloroindazolul şi oxabiciclohepten-sulfonatul – care au afinitate specifică
pentru receptorii estrogenici (fig. 2).
Avantajele unei astfel de terapii ţin nu doar de prezervarea nivelurilor de
estrogen în circulaţie, ci şi de posibilitatea de păstrare a fertilităţii,
demonstrată în modelul murin din cercetarea citată.
Nou-născut
donator de organe
O scurtă
comunicare9 publicată în
Archives of Disease in Childhood. Fetal and Neonatal Edition prezintă
primul caz din Marea Britanie de donare cu succes de organe de la un
nou-născut. Donatorul a fost o fetiţă de 3,1 kg, născută prin operaţie
cezariană de urgenţă în absenţa mişcărilor fetale in utero, resuscitată iniţial cu succes, dar care s-a dovedit că
suferise grave leziuni hipoxice antenatale. Diagnosticul a fost de
encefalopatie profundă, iar examinările repetate nu au relevat mişcări spontane
şi răspunsul la stimulare a fost absent. Pupilele erau fixe şi dilatate.
Rinichii şi hepatocitele au fost apoi recoltate şi transplantate, după
obţinerea acordului familiei privind donarea de organe.