Ambulanţă vs. SMURD?
Cine
trebuie să intervină la urgenţe? În România, dezbaterea Ambulanţă vs. SMURD
pare să fi fost tranşată în favoarea celui din urmă, acesta intervenind la
urgenţele majore, atunci când există un echipaj disponibil, serviciile de
ambulanţă fiind responsabile de toate celelalte cazuri. Diferenţa de principiu,
între cele două servicii de urgenţă, este că SMURD intervine, în cele mai multe
situaţii, cu echipaje cu paramedic (pompieri care acordă primul ajutor şi
asigură transportul rapid la spital), în vreme ce echipajele ambulanţei care
intervin la urgenţele majore includ un medic şi un asistent medical, aceştia
acordând primul ajutor avansat încă de la faţa locului, înainte de a ajunge la
spital. Mai trebuie spus că paramedicii SMURD pot cere ajutorul unui medic, din
dispecerat, iar câteva echipaje includ şi un medic urgentist. Întrebarea
generatoare de dispute rămâne însă: cine trebuie să intervină la cazurile cele
mai grave? SMURD sau Ambulanţa? Fiecare „tabără“ (lucrurile nu sunt atât de
divizate cum ar putea să pară) are argumente valide pentru a-şi susţine cauza.
Pledoaria
trebuie să ţină seama şi de dovezile existente în literatura de specialitate,
iar un studiu1 publicat săptămâna aceasta în JAMA Internal Medicine pare să încline balanţa în favoarea uneia
dintre cele două tabere. Un grup de la Harvard a realizat o analiză
retrospectivă a cazurilor de stop cardiac în afara spitalului, la care au
intervenit serviciile medicale de urgenţă. Şi în SUA, există o diferenţiere
clară între categoriile de personal implicat în intervenţiile de urgenţă.
Paramedicii americani, pe de o parte, sunt pregătiţi să utilizeze intervenţii
avansate, precum intubaţia oro-traheală, administrarea de perfuzii endovenoase
şi de medicamente injectabile sau defibrilatoare semiautomate (manevre pe care,
în România, le pot efectua doar medicii şi asistenţii medicali, nu şi
paramedicii). De cealaltă parte, tehnicienii din serviciile de urgenţă
americane pot asigura doar sprijinul de bază al funcţiilor vitale, utilizând
ventilarea cu balonul aplicat pe mască şi defibrilatoare externe automate
(asemenea celor disponibile în spaţiile publice, pentru uz general); în această
categorie i-am putea asimila pe paramedicii români. Avem deci intervenţiile
medicale (sprijinul avansat al funcţiilor vitale, ALS) şi pe cele ale
tehnicienilor (sprijin de bază, BLS).
Studiul
american a comparat efectul ALS cu cel al BLS asupra rezultatelor clinice în
cazurile de stop cardiac non-traumatic produs în afara spitalului. Au fost
identificate, în baza de date Medicare,
în perioada 2009–2011, 31.292 de cazuri cu ALS şi 1.643 cu BLS. La externarea
din spital, supravieţuirea a fost mai bună la pacienţii din lotul BLS (13,1 vs.
9,2% în lotul ALS), diferenţă care s-a menţinut la 30 de zile de la externare
(9,6 vs. 6,5%), la trei luni (8,0 vs. 5,8%) şi chiar la doi ani (6,8 vs. 3,9%) (fig. 1). Mai mult, şi deficitul
neurologic sever a fost mai prezent la grupul ALS (9,7 vs. 6,1% în grupul BLS).
Concluzia
pare simplă şi clară, dar studiul are o limitare importantă: au fost incluse în
analiză doar date provenite din mediul urban, deci rezultatele nu pot fi
extrapolate şi pentru mediul rural. Mai mult, aşa cum subliniază şi editorialul2
publicat simultan în JAMA Internal
Medicine, autorii pleacă de la premisa că atât cauzele, cât şi
comorbidităţile ar fi similare între cele două loturi. Valoarea acestui studiu
este dată însă de numărul important de cazuri incluse în analiză, cel mai mare
din cercetările similare de până acum. Este clar că transportul cât mai rapid
al pacientului către o unitate de primiri urgenţe are potenţialul salvator cel
mai mare, iar efectuarea unor gesturi terapeutice complexe în condiţii
improprii (ALS), întrerupând totodată BLS şi întârziind prezentarea la spital
scade şansele de supravieţuire ale pacientului în stop cardiac. Logica aceasta
este însă valabilă în oraşele mari, acolo unde unitatea de primire a urgenţelor
este la doar câteva minute distanţă, iar ventilarea cu balonul pe mască poate
fi suficientă; pentru distanţe mai mari, în mediul rural, intubaţia
oro-traheală, asigurarea unor linii venoase şi administrarea de perfuzii şi
tratamente injectabile pot fi gesturi salvatoare.
În
lumina noilor rezultate americane, disputa SMURD vs. Ambulanţă este departe de
a fi tranşată, dar dovezile existente le dau dreptate susţinătorilor actualei
organizări a sistemului de urgenţă, cel puţin pentru intervenţiile la pacienţii
în stop cardiac din mediul urban.
Implanturi
efemere
Cum
ar fi să dispunem de un dispozitiv medical cu o acţiune foarte clară şi bine
ţintită, controlabil cu relativă uşurinţă şi care, atunci când nu mai este
nevoie de el, să fie pur şi simplu metabolizat de organism, fără a afecta în
vreun fel funcţionarea acestuia şi fără a necesita o intervenţie de extracţie?
Conceptul unui asemenea dispozitiv este probat in vivo, la şoarece, de un grup american care a publicat3
rezultatele experimentului în PNAS,
revista oficială a Academiei naţionale de ştiinţe a SUA. Dispozitivul (fig. 2A), un pătrat cu latura mai mică
de un centimetru, a fost realizat dintr-o spirală de magneziu cuprinsă între straturi
de mătase (biomaterial proteic sintetic), stratul superficial conţinând şi
substanţă activă (ampicilină), şi a fost implantat subcutanat la animalul
infectat cu Staphylococcus aureus.
Activarea electromagnetică de la distanţă a spiralei de magneziu a avut ca
efect încălzirea acesteia, încălzind pielea la temperaturi mai mari decât cele
normale, reducând astfel încărcătura bacteriană şi accelerând vindecarea
leziunii. Analiza histologică a ţesutului de la locul implantului a arătat că,
după 15 zile de la implantare, materialele biodegradabile din care a fost
realizat dispozitivul (mătasea şi magneziul) s-au resorbit, iar ţesutul avea
aspect normal (fig. 2B).
Un
astfel de dispozitiv ar putea elibera, prin încălzire, substanţa activă chiar
la locul la care aceasta este necesară. Mai mult, după cum scriu autorii
studiului citat, prin modificarea grosimii biomaterialului utilizat şi a
cristalinităţii acestuia, durata de viaţă a unui astfel de dispozitiv poate
varia de la câteva ore la câteva săptămâni.
Antidot antitetanic
Un
studiu4 publicat astăzi (28 noiembrie) în Science aduce date foarte importante despre modul în care ar putea
fi contracarată una dintre cele mai puternice neurotoxine cunoscute: toxina
tetanică. La persoanele nevaccinate, aceasta se leagă cu mare afinitate de
joncţiunile neuromusculare, inducând paralizia spastică. Procesul nu se poate
produce însă, după cum o demonstrează studiul, decât în prezenţa nidogenelor
(cunoscute şi sub numele de entactine), proteine care intră în componenţa
membranei bazale. Cercetătorii au reuşit cu succes să inhibe legarea in vivo a neurotoxinei tetanice prin
administrarea unor peptide mai mici, derivate din nidogene, protejând astfel
animalele din studiu de instalarea paraliziei spastice. Este posibil ca această
descoperire să conducă la găsirea unui antidot eficient nu doar pentru toxina
tetanică, ci şi pentru toxina botulinică, ambele neurotoxine fiind produse de
bacterii din genul Clostridium.
Efectele metabolice ale berberinei
Un
grup din Shanghai descrie, într-un studiu5 publicat în Nature Communications, efectul
metabolic pe care l-ar avea berberina, o substanţă extrasă din planta Coptis chinensis (fig. 3), utilizată în
medicina tradiţională chineză. Astfel, administrată la şoareci, substanţa
creşte consumul energetic, limitează creşterea ponderală, ameliorează
toleranţa la frig şi creşte activitatea ţesutului adipos brun la animalele
obeze.
Inimi complicate
European
Heart Journal, revista oficială a Societăţii europene de cardiologie, a
publicat6 miercuri (26 noiembrie) rezultatele fazei-pilot a
studiului REMEDY, care a investigat prospectiv bolile cardiace reumatice la
pacienţi din 12 ţări africane, India şi Yemen, în perioada 2010–2012.
Principala concluzie a studiului este că profilaxia antibiotică a
manifestărilor reumatice din infecţia cu streptococ de grup A este suboptimală,
doar 55% din pacienţii care au prezentat afectare cardiacă reumatică primind
tratamentul cu penicilină (sau alt antibiotic). Pacienţii au fost predominant
femei tinere şi au avut o prevalenţă crescută a complicaţiilor cardiace majore
(afectare valvulară cu răsunet clinic).
Matematica HPV
Un
studiu7 publicat miercuri (26 noiembrie) în Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, revista
Societăţii regale britanice, de un grup canadian, atrage atenţia asupra
faptului că vaccinurile, pe lângă efectele benefice demonstrate de toate
statisticile, au şi un potenţial efect nedorit, anume acela de a impune o
presiune evoluţionistă asupra tulpinilor virale şi de a duce la selecţia unor
trăsături care să modifice evoluţia naturală a infecţiei. Astfel, este posibilă
expresia crescută a oncogenelor, care ar putea duce la creşterea încărcăturii
virale şi a populaţiei de celule infectate, depăşind mecanismul de protecţie
indus de vaccin. Modelul matematic dezvoltat ar putea fi valabil pentru
persoanele infectate care au o rată crescută a schimbării partenerilor sexuali.