Diete faimoase, rezultate mai puţin célèbre

Aliaţi neaşteptaţi

   Aşa cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, nici situaţia din laborator nu este la fel cu aceea din... vagin. Într-adevăr, efectul unei substanţe este cercetat în con­diţii ideale, controlate, fără intervenţii externe, care să „bruieze“ rezultatele. Ceea ce, în viaţa reală, se poate tra­duce în variabilitatea efectului, care poate să meargă în jos nu doar către zero, ci chiar către efecte inverse decât cele obţinute iniţial în laborator. Complexitatea sistemelor bio­logice ne este amintită de un studiu² publicat miercuri (12 noiem­brie) în Science Translational Medicine de un grup de la Universitatea din Ulm (Germania). Cercetătorii lămuresc acum un mister mai vechi: substanţele microbicide s-au dovedit foarte eficiente în inhibarea HIV, însă toate studiile cli­nice care au vizat protecţia împotriva virusului prin aplica­rea topică a respectivelor microbicide au dat greş. De ce? Se pare că ingredientul lipsă, care schimbă complet jocul de forţe HIV–microbicide de la nivelul vaginului, este sperma.

Competiţia antiinflamatoarelor

   Un studiu³ publicat săptămâna aceasta în PNAS cercetează modul în care administrarea concomitentă de aspirină (pentru efectul antiplachetar) şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen şi celecoxib) poate avea efecte cardiovasculare severe (accidente trombotice). Cum? Prin competiţia pentru acelaşi substrat de legare a ciclooxigenazei 1 (COX1) la nivelul trombocitelor. Diferenţa dintre aspirină şi ceilalţi inhibitori COX1 este că antiinflamatoarele de generaţie mai veche inhibă reversibil COX1. Situaţia este diferită în cazul celecoxibului, un inhibitor selectiv COX2, care nu anulează efectul antiagregant plachetar al aspirinei, spre deosebire de ibuprofen şi naproxen.

Puterea minţii

   Zâmbiţi cu îngăduinţă atunci când cineva vă spune că poate muta munţii numai cu puterea minţii? Poate că aveţi dreptate să reacţionaţi astfel, dar poate că tot ce-i lipseşte respectivului este un montaj electric bine realizat. Cum este, de pildă, cel prezentat într-un articol⁴ publicat marţea aceasta (11 noiembrie) în Nature Communications de un grup din Zürich. Cercetătorii elveţieni au gândit un foarte ingenios montaj, prin care un dispozitiv computerizat procesează înregistrarea electroencefalografică şi, atunci când recunoaşte un anumit tipar (în acest caz specific unei stări de concentrare), activează luminos un mic dispozitiv implantabil (fig. 3), care conţine celule modificate pentru a secreta o anumită enzimă după activarea optogenetică.

HTA cu explozie

   Un grup din Mainz (Germania) a publicat⁵ luni (10 noiembrie), în revista Hypertension, rezultatele unui experiment interesant. Exploziv chiar. Pentru că a fost utilizat pentaeritritolul tetranitrat (PETN), un nitrat organic puternic exploziv, care nu dezvoltă toleranţă şi nici nu prezintă toxicitate pentru produsul de concepţie, la animale. De această dată, PETN a fost administrat la şobolani hipertensivi spontan (un model de HTA determinată genetic) în perioada sarcinii şi alăptării, fără a fi admi­nistrat puilor rezultaţi din aceste sarcini. Chiar dacă tratamentul nu a avut niciun efect asupra TA la mame şi nici la puii de sex masculin, la fiice s-a observat reducerea persistentă a TA la şase şi la opt luni, cel mai probabil ca urmare a unor modificări epigene­tice. Rămâne, desigur, de verificat efectul pe ter­men lung al acestui medicament administrat în timpul sarcinii la om, deoarece nu s-a realizat încă translatarea modelului animal.

Oligodendrocitele şi mielinizarea

    Cercetători de la Institutul Karolinska şi-au îndreptat atenţia, într-un studiu⁶ pu­blicat în revista Cell, asupra oligodendrocitelor (fig. 4), populaţia celulară cerebrală respon­sabilă cu mielinizarea axonilor. Una dintre teoriile privind aceste celule era că modularea oligodendrocitelor se face prin experienţă, astfel fiind mediată neuro­plasti­cita­tea, prin optimizarea circuite­lor neuronale. Studiul suedez arată însă că, deşi mielina (de la nivelul corpului calos) se schim­bă într-un ritm foarte ridicat, populaţia celulară este stabilă din adolescenţă, varia­bilitatea anuală fiind de 1/300 de celule. Prin urmare, nu multi­plicarea oligodendrocitelor este responsabilă de modularea mielinei cerebrale, ci activarea celulelor mature existente.

Bacterii antirotavirus

   Numărul de astăzi (14 noiembrie) al revisteiScience ne propune⁷ un foarte interesant model prin care activarea imunităţii locale poate avea ca efect prevenţia sau vindecarea unei infecţii intestinale grave – cu rotavirus. Administrarea intraperitoneală, într-un model murin, a flagelinei bacteriene (principala componentă a flagelului bacterian) a indus activarea receptorilor TLR5 de pe celulele dendritice şi a stimulat astfel producerea locală a interleukinei 22. Aceasta, mai departe, a indus expresia unei gene protectoare la nivelul enterocitului (prevenind astfel infecţia cu rotavirus). Mai mult, flagelina a indus şi producţia de interleukină 18 (prin activarea receptorilor NLRC4), care a dus la eliminarea imediată a celulelor infectate cu rotavirus. Administrarea de IL-22 şi IL-18, la şoareci, a avut ca efect reproducerea efectelor antirotavirale induse de administrarea flagelinei. Există astfel premisele creării unui agent antiviral cu spectru larg.