Diete faimoase, rezultate mai puţin célèbre
Aliaţi neaşteptaţi
Aşa cum socoteala de-acasă nu se potriveşte
cu cea din târg, nici situaţia din laborator nu este la fel cu aceea din...
vagin. Într-adevăr, efectul unei substanţe este cercetat în condiţii ideale,
controlate, fără intervenţii externe, care să „bruieze“ rezultatele. Ceea ce,
în viaţa reală, se poate traduce în variabilitatea efectului, care poate să
meargă în jos nu doar către zero, ci chiar către efecte inverse decât cele obţinute
iniţial în laborator. Complexitatea sistemelor biologice ne este amintită de
un studiu2 publicat miercuri (12 noiembrie) în Science Translational Medicine de un grup de la Universitatea din
Ulm (Germania). Cercetătorii lămuresc acum un mister
mai vechi: substanţele
microbicide s-au dovedit foarte eficiente în inhibarea HIV, însă toate studiile
clinice care au vizat protecţia împotriva virusului prin aplicarea topică a
respectivelor microbicide au dat greş. De ce? Se pare că ingredientul lipsă,
care schimbă complet jocul de forţe HIV–microbicide de la nivelul vaginului,
este sperma.
Competiţia antiinflamatoarelor
Un studiu3 publicat săptămâna aceasta în PNAS cercetează modul în care administrarea concomitentă de aspirină (pentru efectul antiplachetar) şi alte antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen şi celecoxib) poate avea efecte cardiovasculare severe (accidente trombotice). Cum? Prin competiţia pentru acelaşi substrat de legare a ciclooxigenazei 1 (COX1) la nivelul trombocitelor. Diferenţa dintre aspirină şi ceilalţi inhibitori COX1 este că antiinflamatoarele de generaţie mai veche inhibă reversibil COX1. Situaţia este diferită în cazul celecoxibului, un inhibitor selectiv COX2, care nu anulează efectul antiagregant plachetar al aspirinei, spre deosebire de ibuprofen şi naproxen.
Puterea minţii
Zâmbiţi cu îngăduinţă atunci când cineva vă
spune că poate muta munţii numai cu puterea minţii? Poate că aveţi dreptate să
reacţionaţi astfel, dar poate că tot ce-i lipseşte respectivului este un montaj
electric bine realizat. Cum este, de pildă, cel prezentat într-un articol4
publicat marţea aceasta (11 noiembrie) în Nature
Communications de un grup din Zürich. Cercetătorii elveţieni au gândit un
foarte ingenios montaj, prin care un dispozitiv computerizat procesează
înregistrarea electroencefalografică şi, atunci când recunoaşte un anumit tipar
(în acest caz specific unei stări de concentrare), activează luminos un mic
dispozitiv implantabil (fig. 3), care
conţine celule modificate pentru a secreta o anumită enzimă după activarea
optogenetică.
HTA cu explozie
Un grup din Mainz (Germania) a publicat5 luni (10 noiembrie), în revista Hypertension, rezultatele unui experiment interesant. Exploziv chiar. Pentru că a fost utilizat pentaeritritolul tetranitrat (PETN), un nitrat organic puternic exploziv, care nu dezvoltă toleranţă şi nici nu prezintă toxicitate pentru produsul de concepţie, la animale. De această dată, PETN a fost administrat la şobolani hipertensivi spontan (un model de HTA determinată genetic) în perioada sarcinii şi alăptării, fără a fi administrat puilor rezultaţi din aceste sarcini. Chiar dacă tratamentul nu a avut niciun efect asupra TA la mame şi nici la puii de sex masculin, la fiice s-a observat reducerea persistentă a TA la şase şi la opt luni, cel mai probabil ca urmare a unor modificări epigenetice. Rămâne, desigur, de verificat efectul pe termen lung al acestui medicament administrat în timpul sarcinii la om, deoarece nu s-a realizat încă translatarea modelului animal.
Oligodendrocitele şi mielinizarea
Cercetători
de la Institutul Karolinska şi-au îndreptat atenţia, într-un studiu6
publicat în revista Cell, asupra
oligodendrocitelor (fig. 4), populaţia
celulară cerebrală responsabilă cu mielinizarea axonilor. Una dintre teoriile
privind aceste celule era că modularea oligodendrocitelor se face prin experienţă,
astfel fiind mediată neuroplasticitatea, prin optimizarea circuitelor
neuronale. Studiul suedez arată însă că, deşi mielina (de la nivelul corpului
calos) se schimbă într-un ritm foarte ridicat, populaţia celulară este stabilă
din adolescenţă, variabilitatea anuală fiind de 1/300 de celule. Prin urmare,
nu multiplicarea oligodendrocitelor este responsabilă de modularea mielinei
cerebrale, ci activarea celulelor mature existente.
Bacterii antirotavirus
Numărul de astăzi (14 noiembrie) al revisteiScience ne propune7 un foarte interesant model prin care activarea imunităţii locale poate avea ca efect prevenţia sau vindecarea unei infecţii intestinale grave – cu rotavirus. Administrarea intraperitoneală, într-un model murin, a flagelinei bacteriene (principala componentă a flagelului bacterian) a indus activarea receptorilor TLR5 de pe celulele dendritice şi a stimulat astfel producerea locală a interleukinei 22. Aceasta, mai departe, a indus expresia unei gene protectoare la nivelul enterocitului (prevenind astfel infecţia cu rotavirus). Mai mult, flagelina a indus şi producţia de interleukină 18 (prin activarea receptorilor NLRC4), care a dus la eliminarea imediată a celulelor infectate cu rotavirus. Administrarea de IL-22 şi IL-18, la şoareci, a avut ca efect reproducerea efectelor antirotavirale induse de administrarea flagelinei. Există astfel premisele creării unui agent antiviral cu spectru larg.
1. Atallah R et al. Long-term effects of 4 popular diets on weight loss and cardiovascular risk factors. A systematic review of randomized controlled trials. Circ Cardiovasc Qual Outcomes. 2014 Nov 11
2. Zirafi O et al. Semen enhances HIV infectivity and impairs the antiviral efficacy of microbicides. Sci Transl Med.
2014 Nov 12;6(262):262ra157
3. Li X et al. Differential impairment of aspirin-dependent platelet cyclooxygenase acetylation by nonsteroidal antiinflammatory drugs. Proc Natl Acad Sci USA. 2014 Nov 10
4. Folcher M et al. Mind-controlled transgene expression by a wireless-powered optogenetic designer cell implant.
Nat Commun. 2014 Nov 11;5:5392
5. Wu Z et al. Maternal treatment of spontaneously hypertensive rats with pentaerythritol tetranitrate reduces blood pressure in female offspring. Hypertension. 2014 Nov 10
6. Yeung MSY et al. Dynamics of oligodendrocyte generation and myelination in the human brain. Cell.
2014 Nov 6;159(4):766-74
7. Zhang B et al. Prevention and cure of rotavirus infection via TLR5/NLRC4–mediated production of IL-22 and IL-18. Science. 2014 Nov 14;346(6211):861-5
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe