Newsflash

Noutăţi în cercetare

de Dr. A. M. - oct. 22 2014
Noutăţi în cercetare

Proteze bionice senzitive

 

   Două studii publicate miercuri (8 octombrie) în Science Translational Medicine prezintă o minirevoluţie pentru domeniul neuroprotezelor, în fapt un mare pas înainte în completarea funcţiilor motorii ale protezelor cu funcţii senzitive, imposibil de asigurat anterior. Primul studiu1, realizat la Cleveland, prezintă nu doar conceptual modelul unei proteze de membru superior, ci şi practic, la doi pacienţi care au utilizat proteza cu implantul unor interfeţe la nivelul nervilor periferici (fig. 1) timp de 16, respectiv 24 de luni. Cei doi subiecţi au relatat percepţii tactile pe care le-au descris ca atingeri uşoare, presiune constantă, atingere uşoară în mişcare sau vibraţie, după caz. Modificarea intensităţii stimulului a dus, de asemenea, la lărgirea ariei pe care a fost perceput acesta, iar schimbarea frecvenţei a controlat puterea stimulării. Interesant este că niciunul din cei doi pacienţi nu a prezentat, până la data publicării rezultatelor, parestezii sau alte reacţii senzoriale neaşteptate.
   Un al doilea studiu2, realizat la Gothenburg, în Suedia, prezintă aceeaşi proteză, dar din punctul de vedere al integrării sale osoase (proteza este ancorată în bontul osos) percutanate, interfaţa aceasta permiţând comunicarea permanentă şi bidirecţională cu organismul uman. Grupul suedez prezintă un pacient la care electrozii implantaţi de peste un an au facilitat un control mult mai precis şi mai predictibil decât electrozii de suprafaţă, indiferent de poziţia membrului protezat sau de condiţiile din mediu (fig. 2), iar efortul pacientului a fost unul redus.
   Editorialul3 care însoţeşte cele două studii discută pe larg principiile neuroprotezelor pentru amputaţia de membru superior (fig. 3), dar atrage atenţia asupra diferenţelor foarte mari dintre protezele deja disponibile şi sistemele aflate încă în faza de prototip, doar pentru studiu academic (cum este cazul celor descrise în revistă).
 
 
 

Narghileaua creşte riscul de BPOC

 

   Dacă în privinţa fumatului lucrurile sunt clare şi dezastrul este pe toată linia – efecte grave asupra sănătăţii fumătorului şi celor din jurul lui, dar şi un impact economic şi social important –, s-a crezut că formele sale „alternative“ ar fi mai bune şi deloc nocive. Mitul ţigărilor electronice a fost însă rapid risipit, odată cu rezultatele primelor studii, care au dovedit că respectivele dispozitive nu numai că nu ajută în renunţarea la fumat, dar sunt promovate ca produse „cool“ şi favorizează începerea fumatului în rândul tinerilor. Iată acum că nici narghilelele (cunoscute şi ca hookah sau water-pipe) nu sunt atât de „cool“ pe cât încearcă să le prezinte proprietarii de localuri care comercializează şedinţe de fumat narghilea (e plin centrul istoric al Bucureştiului de astfel de băruleţe pentru hipsteri): un studiu4 publicat în Chest, revistă editată de American College of Chest Physicians arată că fumatul de narghilea creşte foarte mult riscul de boală pulmonară cronică obstructivă (BPOC). În comparaţie cu un nefumător, riscul de BPOC al unui fumător de narghilea este de peste zece ori mai mare, al unui fumător pasiv de narghilea este de peste cinci ori mai mare, al unui fumător – de peste trei ori, iar al unui fumător pasiv este dublu. Iată un bun argument pentru a reglementa fumatul de narghilea şi pentru a taxa corespunzător un produs care aduce deservicii importante sănătăţii publice.


Notă autor:

1. Tan DW et al. A neural interface provides long-term stable natural touch perception. Sci Transl Med. 2014 Oct 8;6(257):257ra138

2. Ortiz-Catalan M et al. An osseointegrated human-machine gateway for long-term sensory feedback and motor control of artificial limbs. Sci Transl Med. 2014 Oct 8;6(257):257re6

3. Farina D, Aszmann O. Bionic limbs: clinical reality and academic promises. Sci Transl Med. 2014 Oct 8;6(257):257ps12

4. She J et al. Chinese Water-Pipe Smoking and the Risk of COPD. Chest. 2014 Oct 1;146(4):924-931

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe