Ghidul bunelor intenţii
Mai mult decât o simplă declaraţie de bune intenţii,
documentul la care ne referim este un adevărat ghid de bune practici, care detaliază
responsabilităţile tuturor actorilor implicaţi în combaterea bolilor cronice prin
promovarea sănătăţii: organizaţii profesionale, sisteme educaţionale, guverne, organizaţii
din sănătate, asigurările de sănătate, asiguratorii privaţi, organizaţii comunitare,
presa şi new media, angajatori, industria alimentară, industria de sănătate
şi fitness, indivizi (fig. 1).
Explicaţia situaţiei din timpul pandemiei cu
virusul A(H1N1) a fost pe deplin elucidată printr-un studiu2 publicat
miercurea aceasta (1 iulie) în Science Translational Medicine. Astfel, la
pacienţii la care s-a observat apariţia narcolepsiei după vaccinarea cu Pandemrix,
s-a descoperit că serul este reactiv cu celulele umane care exprimă receptorul 2
al hipocretinei (cunoscută şi sub numele de orexină), neurohormon secretat în hipotalamusul
lateral şi implicat în modularea somnului, stării de veghe şi a comportamentului
alimentar. Explicaţia? Vaccinul produs de GSK conţinea într-o proporţie mare nucleoproteina
virusului gripal, iar anticorpii produşi prin vaccinare aveau, din cauza acestei
nucleoproteine, reactivitate încrucişată cu receptorul 2 al hipocretinei (fig.
2), la persoanele cu predispoziţie genetică.
1. Arena R et al. Healthy lifestyle interventions to combat noncommunicable disease – a novel nonhierarchical connectivity model for key stakeholders: a policy statement from the American Heart Association, European Society of Cardiology, European Association for Cardiovascular Prevention and Rehabilitation, and American College of Preventive Medicine. Eur Heart J. 2015 Jul 2
2. Ahmed SS et al. Antibodies to influenza nucleoprotein cross-react with human hypocretin receptor 2. Sci Transl Med. 2015 Jul 1;7(294):294ra105
3. Palmer SC et al. Dental health and mortality in people with end-stage kidney disease treated with hemodialysis: a multinational cohort study. Am J Kidney Dis. 2015 Jun 25
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe