Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale (RASCI) salută noile reguli pentru comunicarea în sănătate cuprinse în noul cod al CNA.
Noul cod al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), publicat la începutul săptămânii, conține reguli mai stricte pentru comunicarea în sănătate. Introducerea acestora reprezintă un pas esențial în consolidarea unui cadru responsabil de comunicare în domeniul sănătății, au transmis reprezentanții RASCI, într-un comunicat de presă.
„Codul CNA 2025 este o bază solidă. Acum e momentul să o folosim pentru a construi în jurul ei o cultură reală a comunicării responsabile. Oamenii merită să fie informați corect, pentru a putea lua decizii responsabile cu privire la propria sănătate, iar industria are obligația să ofere mesaje clare, bazate pe știință și respect față de lege”, a declarat Costin Vasilescu, președinte RASCI.
Cele mai importante reglementări din noul cod vizează: interzicerea folosirii personalităților publice, profesioniștilor din domeniul sănătății sau altor figuri cu autoritate profesională în campaniile publicitare pentru produse din domeniul sănătății; interzicerea cazurilor individuale de „vindecări miraculoase” în comunicările audiovizuale pentru suplimente alimentare, precum şi atribuirea acestora a unor proprietăți de prevenire, de tratament și de vindecare a unei boli umane; obligația includerii unor avertismente clare, vizibile și ușor de înțeles în mesajele despre suplimente alimentare și dispozitive medicale; interzicerea conținutului în care profesioniști din domeniul sănătății sau asociații medicale recomandă ori avizează suplimente alimentare, medicamente, tratamente, produse homeopate sau dispozitive medicale, indiferent de categoria de vârstă căreia îi sunt destinate aceste produse; introducerea unei distincții clare între informarea incorectă și dezinformarea intenționată, alături de definirea responsabilității editoriale pentru creatorii de conținut digital, inclusiv în mediul online.
„Într-un peisaj media tot mai digitalizat și fragmentat, noile prevederi CNA vin să corecteze derapajele de comunicare cu potențial periculos pentru sănătatea publică. Acestea stabilesc reguli clare privind publicitatea și mesajele audiovizuale din domeniul sănătății, în special în contextul viralizării informațiilor neverificate sau înșelătoare în spațiul public”, au subliniat reprezentanții RASCI.
Este nevoie de mai mult
Pe de altă parte , ei avertizează că, în ciuda noilor reglementări, dezinformarea medicală rămâne un risc major în spațiul public.
„Răspândirea de sfaturi și opinii pseudo-medicale de către persoane fără pregătire sau drept de practică profesională afectează în mod direct sănătatea populației. Aceste practici, adesea promovate prin canale de mare audiență sau medii digitale cu impact crescut, generează confuzie, favorizează automedicația iresponsabilă, încurajează consumul excesiv și nejustificat de produse «naturiste» fără beneficii dovedite și subminează încrederea în profesioniștii reali din domeniul sănătății. În cazuri extreme, pot conduce la erori de medicație, întârzieri în diagnosticare, sau chiar la refuzul tratamentului adecvat”, se mai arată în comunicatul de presă.
În acest context, reprezentanții RASCI au reiterat nevoia unor eforturi consolidate pentru educarea publicului în ceea ce privește diferențele dintre comunicarea medicală autorizată și opiniile nefondate diseminate online.
Totodată, spun ei, este nevoie de ntervenții rapide din partea autorităților competente în situațiile în care se identifică conținut dăunător sau înșelător, care ar putea pune în pericol sănătatea sau siguranța publică; de clarificarea responsabilităților în ceea ce privește actorii din ecosistemul de comunicare (de la creatorii de conținut la platformele care găzduiesc sau monetizează astfel de mesaje); de un dialog structurat între toate părțile implicate, pentru prevenirea și combaterea dezinformării în domeniul sănătății, dar și de formarea periodică a jurnaliștilor, moderatorilor, etc. pentru a verifica și contextualiza informațiile medicale înainte de difuzare.
Imagine generata cu AI
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe