Profesorul Randy Schekman, câştigătorul
premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină în 2013, critică dur aşa-numitele
publicaţii ştiinţifice „de lux“, pentru că distorsionează procesul ştiinţific
deturnând interesul cercetătorilor de la subiectele cu adevărat utile. Prin
publicaţii „de lux“, profesorul Schekman înţelege în primul rând revistele Science, Nature şi Cell.
Profesorul Schekman a transmis acest mesaj într-un
articol publicat în ziarul britanic The
Guardian, cu o zi înaintea ceremoniei de decernare a premiului Nobel. „Sunt
om de ştiinţă. Lumea mea profesională aduce realizări importante umanităţii,
dar este tulburată de stimuli inadecvaţi. Structurile care prevalează în
construirea reputaţiei personale şi în avansarea în carieră produc următorul
fenomen: recompensele cele mai mari vin adeseori după munca cea mai
spectaculoasă, nu după cea mai bună“. Asocierea cu numele acestor publicaţii
„de lux“, spune profesorul Schekman, garantează cercetătorului fonduri mai mari
sau avansarea în carieră, dar nu asigură automat şi calitatea lucrării şi asta
pentru că revistele de top publică multe lucrări excelente, dar nu doar lucrări
excelente.
Revistele îşi exercită atracţia prin „găselniţa“,
spune Schekman, numită factor de impact, însă citarea unui articol nu se
corelează întotdeauna cu calitatea sa. Mai mult, revistele preferă subiectele
provocatoare care pot face valuri, cu un potenţial crescut de citare: „Acest
lucru influenţează cercetarea, construieşte false teorii în zone la modă în
care cercetătorii pot face afirmaţiile îndrăzneţe pe care publicaţiile le
doresc, în timp ce alte activităţi importante sunt descurajate“. Reviste precum Science sau Nature primesc atât de multe lucrări spre publicare încât doar 6% văd
lumina tiparului, şi nu neapărat cele mai bune, restul rămânând pierdute pentru
lumea ştiinţifică.
Reprezentanţii revistelor citate au reacţionat
moderat. Dr. Andrew Sugden, redactor-şef adjunct la Science, consideră că se exagerează în ceea ce priveşte influenţa
publicării în cele trei reviste menţionate. Philip Campbell, redactor-şef Nature, aduce în atenţie un sondaj din
2013 potrivit căruia factorii cei mai importanţi în alegerea unei reviste
pentru trimiterea de lucrări sunt reputaţia ei, relevanţa pentru disciplina
studiată şi factorul de impact al publicaţiei.
Deşi Schekman a publicat în revistele
criticate, a declarat că nu va mai face acest lucru. „Există o cale mai bună“,
spune nobeliatul, şi anume publicaţiile open
access. Profesorul Randy Schekman este redactor-şef al eLife, o publicaţie open access. Aceste publicaţii sunt oferite
gratuit, online, iar editorii selectează lucrările fără să ia în considerare
vreun factor de impact. Edituri prestigioase, precum Elsevier, pun accent tot mai mare pe segmentul de lucrări open
access. Randy Schekman recomandă universităţilor şi finanţatorilor să nu judece
lucrările în funcţie de revista în care au fost publicate atunci când decid
acordarea de granturi sau de funcţii.
