Medicul
şi colecţionarul de artă portughez dr.
Anastácio Gonçalves (1888–1965) a lăsat statului locuinţa sa din Lisabona,
dimpreună cu o valoroasă colecţie de artă. Aflasem dinainte de existenţa
acestui muzeu şi îl marcasem pe lista obiectivelor culturale pe care trebuia să
le vizitez la Lisabona, alături de muzeul unui alt celebru colecţionar,
Calouste Gulbenkian, oferit statului portughez după întemeierea fundaţiei ce
poartă numele ilustrului om de afaceri armean, născut la Constantinopol, educat
în Marea Britanie, dar care şi-a trăit ultimii treisprezece ani la Lisabona.
Ajunsă în capitala lusitană, aveam să aflu că cei doi colecţionari au fost şi
prieteni, primul fiind totodată medicul curant oftalmolog al celui de-al
doilea. Dar despre asta mai târziu.
Ducându-mă
să vizitez casa-muzeu a dr. Anastácio Gonçalves, de pe Avenida 5 de Outubro,
aveam să mă aflu în faţa aşa-numitei „Casa Malhoa“, proiectată în 1905 de arh.
Manuel Joaquim Norte Jr. (1878–1962), răsplătită cu „Premiul Valmor“. Clădirea
a fost realizată la cererea pictorului José Malhoa (1855–1933), pentru a-i
servi ca reşedinţă şi atelier. Ceea ce atrage atenţia, în exteriorul clădirii
(ca prototip al unei „case portugheze“, încă la modă la începutul secolului XX,
asimilată stilului Art Nouveau), sunt frizele din azulejos de pe chenarele şi ghirlandele care înconjoară clădirea.
Amintesc că azulejos sunt plăci din
faianţă emailată, de cele mai multe ori colorate în alb şi albastru, un tip de
ornament născut din întâlnirea culturilor arhitecturale maură şi iberică.
Înainte
de a vizita muzeul, am avut surpriza de a găsi, într-o clădire anexată edificiului
principal, o expoziţie temporară, consacrată vieţii şi activităţii medicului
Anastácio Gonçalves. Iată ce am reţinut din cele văzute: Anastácio Gonçalves
s-a născut în localitatea Alcanena, în anul 1888, într-o familie burgheză înstărită,
implicată în industria şi comerţul de pielărie. După studii strălucite la
Santarém şi Coimbra, a urmat medicina la Lisabona, absolvind facultatea în
1913, pentru ca, după un an, influenţat de orbirea surorii sale Teolinda, să
înceapă studiul oftalmologiei la institutul de profil din Capitală, ajungând
apoi să predea această disciplină la Facultatea de Medicină. În timpul Primului
Război Mondial, s-a înrolat în Corpul Expediţionar Portughez, cu care a luptat
în Flandra. Ca medic militar (locotenent), s-a distins prin curaj,
responsabilitate şi spirit de sacrificiu, în bătăliile de la Cambrai şi La Lys,
fiind decorat cu Crucea de Război, clasa a II-a. Ulterior, protejarea vederii
pacienţilor a devenit constanta vieţii sale profesionale. Ca subinspector
pentru sănătatea publică, a coordonat studii privind trahomul şi leziunile
oculare.
În
1928, la invitaţia Comitetului pentru igienă al Societăţii Naţiunilor, a
întreprins o călătorie de studii în Europa Centrală şi în Balcani, care i-a întărit
convingerea că, fără intervenţia statului, nu se pot ameliora condiţiile de viaţă
ale cetăţenilor. Şi-a desfăşurat activitatea clinică în spitale publice şi
policlinici. Încă din 1929, se spunea despre el că desfăşoară o activitate
model, cu râvnă constantă şi inteligenţă superioară, servind ca exemplu pentru
funcţionarii sanitari, dar şi pentru toţi igieniştii militanţi, dând dovadă de
o „probitate meticuloasă“. Am aflat despre toate acestea din exponatele primei
încăperi, unde sunt şi diplome, premii, parafa, cartea de vizită, paşaportul
diplomatic din 1917, certificate de competenţă, uniforme militare şi diferite
documente. Apoi aveam să aflu că, din lectura testamentului său, a reieşit
preocuparea doctorului Gonçalves de a oferi, pentru publicul larg, colecţia sa
de artă, cu scopul recreării şi educării portughezilor. Din restul expoziţiei
reiese cât de mult a călătorit dr. Anastácio Gonçalves pe trasee documentate,
încă din 1917 şi până în 1965. Ritmul călătoriilor s-a intensificat din 1946,
anul pensionării sale. Expoziţia temporară prezintă patru paşapoarte pline cu
vize, o valiză cu etichete de la hoteluri, un certificat de „botez“ pe vaporul
„Monte Rosa“ din 1931, liste cu pasageri ai unor croaziere în Egipt şi Italia,
plicuri de la diverse hoteluri din lume, numeroase pliante turistice (inclusiv
despre Bucureşti, 1962, de la ONT), jurnale de călătorie, un certificat de
pasager peste Pacific, chiar şi bilete de intrare la muzee, un planiglob cu oraşele
vizitate între 1928 şi 1965 (ultima călătorie – la Moscova şi Leningrad, unde
l-a surprins decesul) etc.
Om
foarte meticulos, medicul şi colecţionarul Anastácio Gonçalves a lăsat
inventare anuale ale patrimoniului deţinut, menţionat metodic încă din 1936,
ceea ce a permis evaluarea dimensiunii averii sale. O parte din aceasta a lăsat-o
pentru „Santa Casa da Misericórdia“ din Lisabona, care oferă servicii sociale.
De asemenea, pentru o asociaţie de asistenţă din Alcanena, localitatea sa natală,
cu scopul creării unei case de asistenţă pentru invalizi (de preferinţă orbi),
indiferent de orientarea religioasă sau politică, urmând să poarte numele unui
unchi de-al său, în memoria căruia să se facă slujbe religioase. Expoziţia
cuprinde, în sfârşit, plicuri cu patru testamente ale sale, scrise între 1954 şi
1964, precum şi copia ultimului său manuscris original, din 1964.
Oftalmologul
era cunoscut în Capitală, frecventa concerte, spectacole, avea legături cu artişti
plastici şi anticari. În 1944, Calouste Gulbenkian face cunoştinţă cu Anastácio
Gonçalves şi îi vizitează colecţia din „Casa Malhoa“, magnatul armean locuind
în hotelul învecinat, azi demolat. La rândul său, doctorul Gonçalves a fost
unul dintre puţinii portughezi care au vizitat colecţia lui Gulbenkian de la
Paris. Crearea Fundaţiei Gulbenkian la Lisabona a fost urmărită cu interes de
medicul portughez, aşa cum demonstrează articolele sale din câteva ziare
locale, iar dintr-o carte de vizită a lui Gulbenkian aflăm că acesta îi mulţumeşte
vecinului pentru admiraţia sa, exprimându-şi totodată recunoştinţa pentru
consultaţiile acordate.
În
sfârşit, păşind în interiorul muzeului, descoperi câteva încăperi (la parter şi
la etaj), care adăpostesc cca 2.000 de lucrări de artă – în principal, mic
mobilier portughez, englez, francez, olandez şi spaniol, din secolele XVII–XIX,
circa 400 de splendide porţelanuri chinezeşti din epoca dinastiilor Ming, Qing şi
Song, şi altele de renume internaţional, ceramică europeană şi orientală, faianţă
de Iznik (sec. XVII), cristaluri, argintărie, multă pictură portugheză şi
europeană, printre care un frumos „Narcisus“ de Gustave Courbet, covoare,
tapiserii, medalii şi bronzuri, obiecte de cult, o colecţie de ceasuri franţuzeşti
şi 
elveţiene din sec. XVII–XIX, o sufragerie dominată de un vitraliu, cu o masă
aranjată cu veselă, tacâmuri şi şervete pentru patru persoane, apoi o măsuţă cu
miniaturi englezeşti şi multe alte obiecte care completează ambianţa atât de
intimă, rafinată, de bun gust a muzeului. Acesta şi-a deschis porţile în 1980,
atrăgând iubitori de artă de pretutindeni, întâmpinaţi cu ospitalitate de
întreg personalul, în frunte cu dr. José Alberto Ribairo. 
